30 Iunie 2011 — În campania pentru alegerile locale din 2011, atestăm o ameliorare a cheltuielilor şi veniturilor declarate de partidele politice. Însă, respectiva ameliorare este una fragilă, fiind explicată de specificul unui scrutin local, care implică mai puţine resurse financiare. Concurenţii electorali au continuat să profite de legislaţia permisivă şi imprecisă pentru a se eschiva de la raportarea oficială, fiind uneori deosebit de ingenioşi în a-şi camufla visteria reală. Astfel, unele formaţiuni politice, la presiunile societăţii civile şi jurnaliştilor, au mimat un grad mai înalt de transparenţă, afişând mai mulţi donatori decât în scrutinul precedent, dar şi donaţii mai mici. Un caz cu totul ieşit din comun este cel al candidaţilor independenţi, care au profitat din plin de prevederile legale vagi. În aceste condiţii, doar apr. 5% din aceştia au prezentat rapoarte financiare.

Cheltuielile care rămân a fi secretizate sunt salariile pentru agitatori, observatori, consultanţi, dar şi utilizarea unor instrumente interzise, precum ar fi stimularea votului în ziua alegerilor. De asemenea, concurenţii electorali ezită să raporteze tirajele reale ale materialelor promoţionale tipărite.

Campania pentru alegerile locale din 2011 demonstrează cu prisosinţă că între structurile centrale şi locale ale partidelor există relaţii clientelare şi de patronaj. Conducerea formaţiunii politice „cumpără” în alegerile locale fidelitatea liderilor locali prin finanţarea campaniilor lor în raioane, primării şi oraşe. Însă, această investiţie nu îi scuteşte pe cei de la centru de şantajul „baronilor locali”, care ameninţă cu plecarea la alt partid. Cel mai grav este că un asemenea mecanism nesănătos exclude masa largă de cetăţeni din procesul politic şi decizional, explicând încrederea în scădere a populaţiei în partidele politice.

Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Finanţarea partidelor politice în alegerile locale din 2011: o mostră a relaţiilor medievale”, prezentat azi, 30 iunie 2011 de IDIS „Viitorul”.

Lacunele persistente din legislaţia care reglementează regimul de finanţare permit partidelor să interpreteze într-o manieră foarte specifică unele prevederi şi să se sustragă de la responsabilităţile legal asumate, susţine unul din autorii studiului, expertul IDIS Sergiu Lipcean: „Rapoartele de monitorizare remarcă multiple cazuri de utilizare a resurselor administrative prin utilizarea automobilelor de serviciu şi a sediilor instituţiilor publice în scopuri electorale, sau necontabilizare a cheltuielilor în procesul de organizare a unor evenimente cum ar fi concertele sau discotecile”. La categoria costuri care nu pot fi contabilizate, expertul include numărul cadourilor electorale care au cuprins, preponderent, sare, orez şi untdelemn, ceea ce nu poate fi calculat cu exactitate.

Astfel, în scrutinul local din 2011, Partidul Democrat şi Partidul Liberal au raportat estimativ de două ori mai puţin decât au cheltuit în realitate, în timp ce Partidul Comuniştilor şi partidul Liberal Democrat – aproximativ de trei ori mai puţin, estimează Cornel Ciurea de la IDIS „Viitorul”, co-autorul studiului. Expertul a efectuat estimarea în baza simulării unui buget de campanie, confruntat apoi cu interviuri cu lideri şi activişti de partid din toată ţară. De menţionat că pentru PCRM sunt disponibile doar date pentru municipiul Chişinău.

Cornel Ciurea atestă o concentrare a „poverii fiscale” pe umerii donatorilor domiciliaţi în municipiul Chişinău: „Atestăm prezenţa decisivă în politica moldovenească a ceea ce americanii numesc fat cats, adică motani graşi, indivizi cu averi mari dispuşi să contribuie din plin la bugetul de campanie a unor partide politice”.

Liderii partidului din aparatul central îşi asumă plenitudinea cheltuielilor în parlamentare şi acoperă 80 la sută din cheltuieli în locale. Asta deoarece structurile locale de partid nu sunt capabile să atragă venituri importante. În asemenea condiţii, organizaţiile teritoriale cad într-o relaţie de dependenţă faţă de liderii partidului din Chişinău, ajungând „vasale” ale centrului, este de părere expertul IDIS Cornel Ciurea: „Aparenta dependenţă a structurilor locale de centru are, de fapt, două tăişuri, pentru că există şi o dependenţă inversă a autorităţilor centrale ale partidelor faţă de organizaţiile teritoriale, care pot oricând folosi arma condiţionării sau, prin anunţarea intenţiei de a părăsi rândurile formaţiuni în cazul în care resursele vor conteni să mai vină din partea centrului”.

Un pic mai bine stau lucrurile în cazul Partidului Liberal şi, posibil, Partidului Comuniştilor, afirmă Cornel Ciurea: „Din cauza unui grad de fidelizare mai înalt al alegătorilor datorat doctrinelor, dar şi mesianismului afişat, reuşesc să se bazeze în mare parte pe munca benevolă şi neretribuită şi pe contribuţii locale substanţiale”.

Studiul „Finanţarea partidelor politice în alegerile locale din 2011: o mostră a relaţiilor medievale” recomandă interzicerea donaţiilor din surse care nu pot fi verificate în scopul demonstrării provenienţei legale a sumelor respective. De asemenea, e nevoie de a nominaliza expres cheltuielile care trebuiesc declarate de partide şi de a institui un mecanism de sancţionare a fraudelor financiare. Totodată, trebuie tratate deficienţele vizavi de raportarea făcută de candidaţii independenţi.

Autorii insistă să fie aplicate prevederile legale privind finanţarea publică a partidelor, ceea ce ar asigura accesul structurilor locale la resurse care nu sunt controlate nemijlocit de şefii formaţiunilor politice.

Iniţiativa realizării studiului „Finanţarea partidelor politice: între transparenţă şi obscuritate” aparţine IDIS „Viitorul”, think-tank care a analizat aceste aspecte şi în campaniile pentru alegerile generale din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, precum şi din 28 noiembrie 2010.