Nume
Parola
Vizualizări: 2609
Tinerii din şase raioane învaţă să se impună prin idei şi argumente la dezbateri regionale
24 Mai 2011 — 120 de tineri din raioanele Cimişlia, Cantemir, Teleneşti, Călăraşi, Sângerei şi Făleşti şi-au antrenat abilităţile oratorice şi de convingere la 3 dezbateri regionale. Aceste activităţi au fost organizate de IDIS „Viitorul”, în cadrul proiectului „Campanie pentru schimbare la nivel local şi participare”. Iniţiativa este desfăşurată în parteneriat cu organizaţia cehă „Agora Central Europe” şi este sprijinită financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, prin intermediul programului „Transition”.

Dezbaterile regionale au avut în luna mai 2011: Sud (Cimişlia – 14 mai), Centru (Chişinău – 21 mai) şi Nord (Bălţi – 15 mai). Prin tragere la sorţi, au fost extrase subiectele supuse dezbaterilor:

• Fiecare trebuie să muncească în ţara lui
• Ar trebui mărit numărul orelor de sport din programa şcolară
• Reclamele adresate copiilor ar trebui interzise
• Participarea minorelor la concursuri de frumuseţe ar trebui interzisă
• Grădinile zoologice ar trebui desfiinţate
• Copii cu dizabilităţi trebuie să înveţe în instituţii speciale
• Vârsta de vot ar trebui coborâtă la 16 ani
• Temele pentru acasă sunt necesare în educaţia elevilor
• Imaginaţia este mai importanta decât cunoştinţele acumulate
• Tinerii ar trebui sa lucreze încă din timpul facultăţii

Totodată, echipele au pregătit din timp, ca şi „temă pentru acasă”, subiectele:
• Integrarea europeană nu trebuie să fie prioritatea numărul unu pentru R. Moldova
• Reţeaua de Internet ar trebui supravegheată de organele statului
• Minorii ar trebui pedepsiţi pentru infracţiunile săvârşite exact ca şi cei maturi

„A fost super. Este un concurs interesant, interactiv, care permite fiecărui membru al echipei să spună ce gândeşte, dar în corespundere cu interesele echipei.”, relatează Veaceslav Galben din Pepeni, Sângerei, echipa sa fiind printre cele trei semifinaliste.

Învingătorii s-au ales cu câte un telefon mobil, oferit generos de compania „Orange”. Elevii şi profesorii care i-au ghidat vor avea oportunitatea de a merge în marşuri turistice în Republica Moldova, unde fiecare popas va deveni un teren de exersare a calităţilor necesare în dezbateri.

Marea finală a competiţiei este aşteptată pentru septembrie 2011. În noiembrie curent va fi produs un film educativ, care va surprinde cele mai reuşite prestaţii de la dezbateri.

Proiectul „Campanie pentru schimbare la nivel local şi participare” va fi desfăşurat pe tot parcursul anului 2011 şi are un buget total de 35 000 de euro.

Anterior, timp de trei ani, aproximativ 900 de tineri au participat la seria de „dezbateri europene” organizate de IDIS, interacţionând direct cu reprezentanţi ai autorităţilor publice, misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale. IDIS „Viitorul” a devenit o instituţie de referinţă pentru vorbitori străluciţi, printre care se numără ambasadori şi diplomaţi de carieră, experţi internaţionali şi personalităţi notorii. Totodată, IDIS a pregătit deja două generaţii de tineri lideri, prin intermediului programului său complex de educaţie politică, care va fi reluat în 2011.