Nume
Parola
Vizualizări: 1703
Moldova se pregăteşte de participarea la expoziţia interstatală „20 de Ani ai Comunităţii Statelor Independente: noi orizonturi ale parteneriatului”
Chisinau, 22 Februarie 2011 — Luni, 21 februarie 2011, la Ministerul Economiei al RM, a avut loc şedinţa Comitetului organizatoric pentru pregătirea şi desfăşurarea expoziţiei interstatale „20 de Ani ai Comunităţii Statelor Independente: noi orizonturi ale parteneriatului”, care se preconizează să se desfăşoare în perioada 28 iunie – 03 iulie 2011, în or. Moscova, Rusia, la Centrul Expoziţional Rus VVŢ. În calitate de operator naţional al acestei manifestări a fost desemnată Camera de Comerţ şi Industrie.

Şedinţa a fost prezidată de viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, preşedinte al Comitetului Organizatoric, menţionând că tematica expoziţiei naţionale trebuie să fie multiramurală, să prezinte realizările tehnico-ştiinţifice şi elaborările în domeniile de bază ale economiei Moldovei. Spaţiul expoziţional va constitui 300 metri pătraţi. Expoziţia naţională va consta din 4 compartimente: „Moldova contemporană” „Inovaţii şi tehnologii înalte”, „Fabricat în Moldova” şi Bursa de Contacte. La Bursa de Contacte, ce va fi organizată în cadrul programului de afaceri al expoziţiei, trebuie să fie prezentate proiecte investiţionale concrete, inclusiv ale parcurilor industriale, zonelor economice libere, incubatoarelor de afaceri.

În timpul şedinţei, Gheorghe Cucu, preşedinte al CCI, a prezentat Conceptul participării Republicii Moldova la expoziţia interstatală „20 de Ani ai Comunităţii Statelor Independente: noi orizonturi ale parteneriatului”, precum şi planul de acţiuni al realizării acestuia.
Invitarea participanţilor se va efectua conform priorităţilor companiilor moldoveneşti şi producătorilor de mărfuri pe piaţa CSI, în funcţie de tematică. Partea moldovenească este interesată de activizarea cooperării transfrontaliere, formarea şi dezvoltarea coridoarelor internaţionale de transport, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii transportului feroviar, dezvoltarea parteneriatului în domeniul businessului mic şi mijlociu.
La expoziţie vor fi invitate să participe: companii industriale şi agroindustriale, holdinguri, asociaţii; Academia de Ştiinţe, instituţii de cercetări ştiinţifice; bănci, companii de asigurări; întreprinderi ale businessului mic şi mijlociu; companii turistice; meşteri populari, ateliere de creaţie etc.

Expoziţia interstatală consacrată aniversării a 20 de ani ai Comunităţii Statelor Independente are scopul de a demonstra nivelul de dezvoltare progresivă şi stabilă a economiei statelor-membre ale CSI precum şi aprofundarea proceselor de integrare economică a lor.
Expoziţia naţională este organizată de Guvernul Republicii Moldova, cu participarea: Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum „MOLDCOOP” ş.a.
Obiectivele şi sarcinile expoziţiei naţionale sunt: prezentarea celor mai noi tehnologii şi tehnici, celor mai competitive mărfuri moldoveneşti, contribuirea la dezvoltarea relaţiilor comercial-economice şi colaborarea investiţională, stimularea activităţii inovaţionale, promovarea exporturilor mărfurilor autohtone pe piaţa statelor-membre ale CSI. O atenţie aparte va fi atrasă dezvoltării colaborării în sfera socială, creării condiţiilor pentru interacţiunea reprezentanţilor culturii, ştiinţei, învăţământului, uniunilor de creaţie din Moldova şi statele-membre ale CSI.
Organizarea expoziţiei naţionale a Republicii Moldova în cadrul expoziţiei interstatale în cel mai avantajos mod va contribui la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor economice, tehnico-ştiinţifice şi culturale ale Republicii Moldova cu statele-membre ale CSI.

Expoziţia interstatală se organizează o dată la 5 ani, la ea participând toate statele membre ale CSI. Moldova a luat parte la toate ediţiile precedente.
www.chamber.md