Nume
Parola
Vizualizări: 3528
Ministerul Justiţiei şi CNPAC au semnat un Acord de colaborare în domeniul protecţiei juridice a copiilor victime sau martori ai violenţei
Chişinău, 13 Octombrie 2010 — Alexandru Tănase, Ministrul Justiţiei, şi Daniela Sîmboteanu, Preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC), au semnat un Acord de colaborare în domeniul protecţiei în sistemul de justiţie a copiilor victime sau martori ai diverselor forme de violenţă.

„Copiii victime sau martori ai violenţei sunt o dramă pentru societate, iar traumele psihologice de pe urma abuzului asupra copiilor se resimt pe parcursul întregii vieţi. Statul are ca obligaţie, având un arsenal întreg de instrumente, să intervină atunci când copiii sunt abuzaţi sau au fost martori ai violenţei. Semnarea acordului de cooperare dintre Ministerul Justiţiei şi Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii este un pas spre civilizarea societăţii noastre”, a declarat Alexandru Tănase.

Ministrul a mai adăugat că este necesară o reformă a instituţiilor procesuale în Republica Moldova, iar un element important al acestei reforme va fi dedicat copiilor victime sau martori ai violenţei. De asemenea, Ministrul şi-a exprimat încrederea că acest proiect iniţiat de CNPAC şi Ministerul Justiţiei va avea rezultate şi va da startul unei dinamici în dezvoltarea justiţiei juvenile.

Semnat la sediul Ministerului Justiţiei, Acordul confirmă dorinţa de cooperare a instituţiilor de stat cu organizaţiile neguvernamentale pentru a promova şi asigura interesul superior al copilului în sistemul de justiţie din Republica Moldova.

„Justiţia înseamnă dreptate. Iar cel mai mult au nevoie să li se facă dreptate copiii ajunşi în sistemul de justiţie. Vom contribui la aceasta împreună cu Ministerul Justiţiei. În justiţie există noţiunea de instanţă superioară. Pentru noi, instanţa superioară este interesul superior al copilului. Acordul semnat astăzi ne va ajuta să asigurăm împreună acest interes”, a spus Daniela Sîmboteanu, preşedinta CNPAC.

Prin acest acord, Ministerul Justiţiei şi Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii îşi propun să promoveze dezvoltarea cadrului normativ, care să asigure copiilor victime sau martori ai violenţei proceduri legale adecvate.

Părţile au convenit că vor organiza activităţi de consolidare a capacităţilor profesionale ale judecătorilor, procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală în domeniul examinării cauzelor în care sunt implicaţi copiii în calitate de victime sau martori ai violenţei.

De asemenea, acordul va facilita cooperarea în domeniul asistenţei multidisciplinare a copiilor victime sau martori ai violenţei.

Părţile vor desfăşura o campanie de informare şi sensibilizare a specialiştilor şi a opiniei publice în acest domeniu.

Semnarea unui acord în domeniul protecţiei în sistemul de justiţie a copiilor victime ai violenţei este o premieră pentru Republica Moldova.

Acordul de colaborare este semnat pe o perioadă de trei ani cu posibilitatea de prelungire.

Semnarea acordului a fost iniţiată pentru a sprijini activităţile realizate de părţi, în cadrul unor proiecte susţinute de Fundaţia Nobody Children, Fundaţia OAK şi Fundaţia World Childhood. Acest eveniment este posibil graţie ajutorului generos al poporului american prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) în cadrul programului Academiei pentru Dezvoltare Educaţională (AED) „Consolidarea Societăţii Civile în Moldova”.

# # #
Contacte:

Daniela Sîmboteanu,
Preşedinta Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii
Tel.: 75-88-06, 59-27-48
Fax: 74-83-78
E-mail: office@cnpac.org.md, dpopescu@cnpac.org.md
Web: www.cnpac.org.md

Partener în comunicare al iniţiativei:
URMA ta
E-mail: urma.ta@gmail.com