Nume
Parola
Vizualizări: 1809
Consiliul Conducătorilor Camerelor de Comerţ şi Industrie ale ţărilor din spaţiul CSI
Chişinău, 8 Octombrie 2010 — La 8 octombrie 2010, la Chişinău, a avut loc a VIII-a şedinţă a Consiliului Conducătorilor Camerelor de Comerţ şi Industrie ale ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente, care a fost prezidată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei. La întrunite au participat conducători şi specialişti ai instituţiilor camerale din Armenia, Belarus, Kazakstan, Kârgâztan, Federaţia Rusă, Tadjikistan, Ucraina.

În deschiderea evenimentului, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu, a menţionat importanţa conlucrării intercamerale, în vederea dezvoltării relaţiilor comercial-economice dintre ţările membre ale CSI. „Consiliul este un organ viabil, în cadrul căruia sunt abordate subiecte actuale pentru reprezentanţii mediului de afaceri din CSI. Economiile acestor state se confruntă cu probleme comune şi necesită reforme. Camerele de Comerţ şi Industrie vin să-şi aducă aportul în vederea susţinerii statului şi întreprinzătorilor, pentru a crea un mediu de afaceri viabil. Un exemplu elocvent în acest sens sunt temele puse în discuţie atât în cadrul Consiliului, cât şi a forumului internaţional „Parteneriatul public-privat: probleme şi perspective".

Prezent la manifestare, prim-ministrul Moldovei, Vlad Filat, a salutat desfăşurarea Consiliului Conducătorilor CCI ale ţărilor din CSI într-un format extins, remarcând bunele relaţii de colaborare cu CCI. „O prioritate a relaţiilor dintre Moldova şi statele CSI este domeniul comercial-economic, ţara noastră fiind parte la peste 420 de acorduri şi documente în cadrul CSI, dintre care circa 27 de acorduri reglementează funcţionarea Zonei de Comerţ Liber în cadrul CSI".

Premierul a atras atenţia delegaţiilor CCI la necesitatea rezolvării unor probleme, precum cea a certificării produselor. El şi-a exprimat speranţa că semnarea Acordului dintre statele membre ale CSI privind Zona de Comerţ Liber, procedurile fiind iniţiate la începutul anului 2009, va oferi un nou impuls în dezvoltarea relaţiilor comercial-economice.

Prim-vicepreşedintele CCI a Rusiei, Boris Pastuhov a accentuat eficienţa activităţii Consiliului Conducătorilor CCI din CSI, mulţumind CCI a Moldovei pentru buna organizare a reuniunii şi a forumului internaţional.

În cadrul şedinţei, preşedinţia Consiliului Conducătorilor CCI din ţările CSI a fost preluată de CCI a Federaţiei Ruse.

La cea de-a VIII-a şedinţă a Consiliului Conducătorilor CCI din ţările CSI au fost abordate subiecte primordiale ce ţin de activitatea Camerelor de Comerţ şi Industrie, precum rolul CCI în domeniul pregătirii cadrelor pentru economia naţională, parteneriatul în domeniul tehnologic şi de producere, schimbul de informaţii economice şi crearea unui spaţiu informaţional unic, activităţile expoziţionale.
Consiliul Conducătorilor CCI din ţările-membre ale CSI a fost creat în decembrie 2002, la Moscova, cu scopul de a susţine antreprenoriatul legal, a valorifica posibilităţile oferite de colaborarea intercamerală, a armoniza legislaţia din domeniu a ţărilor ce fac parte din CSI.

În perioada ianuarie - septembrie 2010, exportul de mărfuri moldoveneşti în ţările membre ale CSI a constituit 1051,6 mil. dolari SUA, cu 4,4 % mai mult decât în perioada similară a anului 2009.

Volumul investiţilor străine efectuate în Moldova de către ţările CSI, la 1 iulie 2010, constituia 1 622 mil. lei, principalii investitori fiind Federaţia Rusă şi Ucraina. Investiţiile efectuate de statele CSI în Moldova constituie 8,6% din volumul total al investiţilor străine, în ţara noastră activând circa 670 de întreprinderi cu capital mixt, iar investiţiile directe în capital social sunt de 1258 mil. lei.
www.chamber.md