Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 977 comunicate de presă
- 141 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 5647
CHISINAU, 13 Decembrie 2012 — Astăzi au fost lansate consultările naționale privind viitorul Republicii Moldova
Coordonatorul Rezident al Organizației Națiunilor Unite, Nicola Harrington-Buhay, a adresat astăzi un mesaj Parlamentului Republicii Moldova, axat pe activitatea Națiunilor Unite în țară și pe modalitățile de consolidare a cooperării dintre ONU și forul legislativ. Acesta este al doilea discurs din istorie susținut în Parlament de un Coordonator Rezident ONU, după un mesaj din 2005 consacrat rolului Parlamentului în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Vizualizări: 10295
13 Decembrie 2012 — Cu sprijinul Guvernului Germaniei, cei 10 angajați ai Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE) vor urma Programul „Managerul Energetic European" (EUREM) în perioada decembrie 2012 - aprilie 2013. Suportul la dezvoltarea profesională a personalului AEE este acordat prin intermediului proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Vizualizări: 4098
Chisinau, 13 Decembrie 2012 — În perioada 13-15 decembrie 2012, întreprinzători din Moldova efectuează o vizită de afaceri în Croaţia, cu scopul de a găsi noi piețe de desfacere și noi parteneri de business. Misiunea economică este organizată de Camera de comerț și Industrie a Moldovei în parteneriat cu Camera Economică din Croaţia și cu susținerea Proiectului ”DHK-CEFTA”.
Vizualizări: 6207
13 Decembrie 2012 — Liderul socialiştilor Igor Dodon a făcut astăzi declaraţii dure la adresa preşedintelui ţării Nicolae Timofti. Preşedintele Timofti este acuzat de faptul că promovează politici de protecţionism în raport cu foştii săi colegi de breaslă.
Vizualizări: 8339
13 Decembrie 2012 — La 12 decembrie 2012 s-au dat start lucrărilor de renovare a sistemului intern de alimentare cu apă rece, apă caldă şi a sistemului canalizare a blocului pediatric a spitalului din Orhei. Suma investiţiei se cifrează la aproximativ 857 mii de lei şi este acoperită de proiectul GIZ "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", din resursele adiţionale oferite de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).
Vizualizări: 8415
12 Decembrie 2012 — Experţii societăţii civile au prezentat astăzi un Memorandum privind reglementarea conflictului transnistrean şi principiile fundamentale de organizare a statului Republica Moldova. Este vorba de organizaţiile neguvernamentale Promo-Lex, Asociaţia pentru Politică Externă, Insitutul pentru Politici Publice şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”.
Vizualizări: 5153
Chişinău, 12 Decembrie 2012 — În perioada 11-12 decembrie, la Chișinău, își desfășoară lucrările atelierul internațional: „Promovarea rețelelor de cercetare în Europa de Est”. Evenimentul este organizat de rețeaua pan-europeană de cercetare și educație GEANT, Directoratul General al Comisiei Europene pentru Societate și Media și Academia de Științe a Moldovei.
Vizualizări: 4930
Chişinău, 12 Decembrie 2012 — Viceministrul TIC, Mihaela Iacob, reprezintă Republica Moldova la Conferinţa Mondială privind Telecomunicaţiile Internaţionale (WCIT 2012), care îşi continuă lucrările la Dubai, Emiratele Arabe Unite.
Au loc dezbateri aprige pe marginea propunerilor unor membri ai Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) în „textul de compromis” al Reglementărilor Internaţionale de Telecomunicaţii (ITR).
Au loc dezbateri aprige pe marginea propunerilor unor membri ai Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT) în „textul de compromis” al Reglementărilor Internaţionale de Telecomunicaţii (ITR).
Vizualizări: 3981
12 Decembrie 2012 — Pe 12 decembrie 2012, peste 30 de reprezentanți ai instituțiilor și ai întreprinderilor cu capital de stat au fost familiarizați cu principiile guvernării corporative, în cadrul unui seminar organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei împreună cu Corporația Financiară Internațională (IFC).
Scopul seminarului a fost de a informa participanții despre principiile guvernării corporative la întreprinderile cu capital de stat și despre modelele de guvernare corporativă utilizate la întreprinderile de stat din străinătate.

Vizualizări: 16003
Ialoveni, 12 Decembrie 2012 — Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR Centru organizează vineri, 14 decembrie 2012, ora 10:00, ultima ședință din acest an a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru (CRD Centru).
Pe ordinea zilei sunt incluse următoarele subiecte:
Cu privire la aprobarea Planului de activitate al ADR Centru pentru anul 2013;
Cu privire la aprobarea devizului de cheltuieli pentru organizarea şi funcţionarea ADR Centru pentru anul 2013;
Cu privire la proiectele de dezvoltare regională din Regiunea de Dezvoltare Centru incluse în Documentului Unic de Program 2013-2015 (notă informativă);
Cu privire la modificarea şi completarea Planului Operațional Regional Centru 2013-2015;
Cu privire la implementarea proiectelor de dezvoltare regională pe parcursul anului 2012.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2437
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1672
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1361
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33