Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 829 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi


Vizualizări: 4604
Bălți, 19 Noiembrie 2019 — Noile provocări în dezvoltarea regiunilor Republicii Moldova au fost puse în discuție marți, 19 noiembrie, la Bălți, în cadrul unei mese rotunde dedicată prevederilor capitolului 20 („Dezvoltarea regională, cooperarea la nivel transfrontalier și regional”) al Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, Planul de Acțiuni al Acordului RM-UE și perspectivele dezvoltării regionale în contextul unei noi paradigme în domeniu.
Masa rotundă a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord în colaborare cu Institutul de Dezvoltare Economică Regională (REDI), sub egida proiectului GIZ „Exchange Platform for the Chapters on Regional Development within the Association Agreements of Georgia, Moldova and Ukraine”.
Masa rotundă a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord în colaborare cu Institutul de Dezvoltare Economică Regională (REDI), sub egida proiectului GIZ „Exchange Platform for the Chapters on Regional Development within the Association Agreements of Georgia, Moldova and Ukraine”.



Vizualizări: 2296
18 Noiembrie 2019 — Victoria Butuc-Guranda a devenit la 28 de ani primar al satului Dănceni, Ialoveni. Își dorește ca Dănceniul să ajungă în topul celor mai dezvoltate localități din Republica Moldova și se pare că știe ce trebuie să facă un ales local pentru a obține rezultatele așteptate de cetățeni.



Vizualizări: 2547
18 Noiembrie 2019 — Susținerea cetățenilor din satul Bilicenii Vechi, Sângerei i-a adus Alei Guzun victoria în alegerile locale, dar și puterea de a continua proiectele inițiate în primul mandat. Despre rolul CALM-ului în cei patru ani de activitate a alesului local, ce reprezintă vizitele de studiu, ce putem face pentru a schimba percepția greșită a unora despre primari, dar și care sunt prioritățile pentru locuitorii din Bilicenii Vechi ne spune Ala Guzun.



Vizualizări: 2190
18 Noiembrie 2019 — Programul Drumuri Bune I și Drumuri Bune II a fost subiectul emisiunii Regionalii. Mihail Sirkeli a stat de vorbă cu directorul executiv al CALM Viorel Furdui despre cum a fost implementat acest program, criteriile care au stat la baza distribuirii resurselor, calitatea lucrărilor, dar și de ce este necesară implicarea autorităților locale în acest proces.



Vizualizări: 2132
18 Noiembrie 2019 — În urma alegerilor din 20 octombrie mai multe localități din Republica Moldova și-au ales primari tineri, cu vârsta de până la 30 de ani. Să fie tinerețea un avantaj, să înțelegem că tinerii încearcă să-și găsească rostul în satele noastre?



Vizualizări: 2178
18 Noiembrie 2019 — Dezvoltarea turismului rural este o preocupare a administrației publice locale din Slobozia Mare, Cahul. Primarul Valentina Carastan consideră că această ramură ar putea dezvolta economia localității aducând beneficii atât pentru locuitori cât și pentru administrația publică locală.



Vizualizări: 2062
18 Noiembrie 2019 — Mihai Catan este primar la al șaselea mandat în Molești, Ialoveni. Consideră că meseria de primar e una grea deoarece de la puterea locală începe tot, ea fiind aproape de cetățean și de nevoile acestuia iar cele mai multe probleme sunt soluționate de către autoritățile locale.



Vizualizări: 1992
18 Noiembrie 2019 — A fost o luptă foarte grea
ce s-a încununat cu spor.
Mă îndoiam intrând în ea
că voi ieși învingător.
ce s-a încununat cu spor.
Mă îndoiam intrând în ea
că voi ieși învingător.



Vizualizări: 5917
Bălți, 18 Noiembrie 2019 — AO „Pro Cooperare Regională” în parteneriat cu AO „CASMED” anunță lansarea Programului de Granturi Locale, derulat în cadrul proiectului „Angajarea cetățenilor și societății civile în procesul de luare a deciziilor și dezvoltare locală sustenabilă”. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).



Vizualizări: 6413
Chișinău, 15 Noiembrie 2019 — A fost lansat raportul final de monitorizare din perspectiva incluziunii persoanelor cu dizabilități şi a persoanelor de etnie romă. Raportul este realizat sub egida Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte, în cadrul proiectului „Pledoaria societăţii civile pentru alegeri incluzive şi corecte în Republica Moldova, conforme recomandărilor UE şi OSCE/ODIHR şi angajamentelor în domeniul drepturilor omului”, implementat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Piligrim Demo şi Tarna Rom în colaborare cu Alianţa INFONET.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2340
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1661
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1322
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33
