Nume
Parola
Vizualizări: 3851
Proiect de cooperare intercomunitară la Ungheni, susținut de USAID
Ungheni, 14 Iulie 2022 — Peste 60 de mii de oameni din raionul Ungheni care utilizează zilnic transportul public urban și interurban vor avea parte de condiții mai bune și mai sigure de deplasare. 146 de stații moderne de așteptare, dotate cu sisteme inteligente de informare a călătorilor privind timpul de așteptare și traseele transportului public sunt în proces de instalare și amenajare în nouă localități ale raionului. Inițiativa face parte din proiectul „Cooperare intercomunitară pentru condiții mai bune de transport public în comunitățile raionului Ungheni”, implementat de Programul Comunitatea Mea – un proiect al USAID Moldova în domeniul guvernării locale. Proiectul este realizat în parteneriat cu primăria municipiului Ungheni și 8 localități învecinate, cu suportul financiar al USAID și al Consiliului Raional Ungheni.

Cele cinci tipuri de stații vor fi instalate în municipiul Ungheni, satele Unțești, Cetireni, Costuleni și comunele Florițoaia Veche, Mănoilești, Pîrlița, Valea Mare și Zagarancea. În cadrul proiectului, 106 de stații vor fi amenajate în municipiul Ungheni, 40 – în cele 8 localități administrativ-teritoriale din raion și cel puțin 20 de unități de transport vor fi dotate cu sistem GPS.

Alexandru AMBROS, primarul orașului Ungheni: „Ne-am propus să inițiem un proiect de cooperare intercomunitar, cu scopul de a crea infrastructura necesară anume pentru stațiile de așteptare a transportului public. Este un proiect așteptat de oameni, pentru că șoferii opreau oriunde, pasagerii urcau din locuri neamenajate corespunzător și nesigure. Această inițiativă este tocmai potrivită, datorită faptului că a conectat aceste localități, iar oamenii se vor putea deplasa mai ușor, mai organizat și mai sigur.”

Daniel ȘERBAN, Directorul Programului Comunitatea Mea: „Ne bucurăm că putem susține parteneriatul dintre primăria municipiului Ungheni și cele 8 localități învecinate, care și-au propus să implementeze proiectul intercomunitar de îmbunătățire a serviciului de transport public din regiune. Este un proiect care va crea condiții mai bune de călătorie pentru cetățeni, dar și un exemplu de bune practici pentru alte localități din Moldova care își propun să regionalizeze serviciile publice.”

Fiecare stație amenajată va avea afișat un grafic de circulație a rutelor urbane și interurbane, semnalizatoare corespunzătoare, iar la zece dintre ele vor fi instalate panouri electronice de afișaj. Pentru a monitoriza transportul public, cetățenii vor putea accesa o aplicație care va oferi informații în timp real despre locul unde se află mijloacele de transport, iar rutele urbane și interurbane vor fi dotate cu sisteme de navigație.

Andrei RODICOV, primarul satului Costuleni, Ungheni: „În Costuleni aveam stații de așteptare, dar nu erau suficiente și nu acopereau întreg teritoriul localității, oamenii fiind nevoiți să parcurgă distanțe lungi până la punctul de oprire a transportului public. Instalarea stațiilor va aduce un grad sporit de confort pentru cetățeni, cu condiții de așteptare mai bune, iar datorită acestui parteneriat, va crește transparența actului de guvernare locală, vom consolida serviciile publice, vom moderniza infrastructura și vom facilita libera circulație.”

Valentina GROSU, primara comunei Mănoilești, Ungheni: „Din componența comunei Mănoilești fac parte patru sate, iar prin intermediul acestui program am avut posibilitatea de a instala 6 stații de așteptare. Noi suntem deschiși să ne implicăm în proiecte care susțin dezvoltarea economică și socială a comunității, pentru că doar împreună, unindu-ne eforturile, putem dezvolta inițiative cu impact. Susținem conexiunea intercomunitară dintre primării, pentru că avem o cooperare bună și credem că cele mai eficiente proiecte sunt cele care conectează mai mulți actori capabili să îmbunătățească condițiile de viață ale cetățenilor.”

Noile stații de așteptare vor oferi posibilitatea călătorilor de a fi informați despre timpul de așteptare și traseul mijloacelor de transport, dar și despre respectarea graficului de circulație de către prestatorii de servicii pentru deplasare.

Elena CHILAT, locuitoare a orașului Ungheni: „Anterior, transportul public oprea oriunde își doreau călătorii. Acum, datorită acestor stații, microbuzele și autobuzele opresc doar în locurile speciale de așteptare. În plus, în cazul condițiilor climatice nefavorabile, avem unde să ne adăpostim.”
Ghenadie Potgolie, locuitor al orașului Ungheni: „Acum, cu stațiile noi, lucrurile s-au schimbat. Putem planifica mai bine călătoriile, oamenii sunt mai responsabili cu privire la securitatea lor și nu așteaptă transportul public în locuri neamenajate. Sperăm să fie păstrate și să ne bucurăm de acest confort pentru o perioadă îndelungată.”

În cadrul acestui proiect, implementat cu sprijinul USAID, cu suportul Guvernului Statelor Unite, prin intermediul Programului Comunitatea Mea, autoritățile își propun consolidarea cooperării intercomunitare, îmbunătățirea serviciilor de transport pentru cetățeni prin sporirea fluxului de călători și interconexiunea dintre cele 9 localități implicate în program. Astfel, călătorii vor aștepta transportul public doar în locurile special amenajate, vor beneficia de condiții optime, comoditate și protecție pe timp de ploaie, furtună, arșiță, iar mamele cu copii vor beneficia de facilități precum pante și bănci.

Proiectul „Cooperare intercomunitară pentru condiții mai bune de transport public în comunitățile raionului Ungheni” a fost inițiat în anul 2019, prin intermediul Programului Comunitatea Mea, cu suportul Guvernului Statelor Unite, iar lucrările de dare în exploatare urmează a fi finalizate în toamna anului 2022.

COMUNITATEA MEA este programul principal al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională/USAID în Moldova în domeniul guvernării locale și are scopul de a susține autoritățile publice locale din Moldova în realizarea unei guvernări mai eficiente, mai transparente și mai responsabile față de cetățeni. Implementat de IREX, programul colaborează cu 75 de primării, care beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru a putea îmbunătăți serviciile publice, implica activ cetățenii în guvernarea locală și dezvolta comunitățile rurale.