Nume
Parola
Vizualizări: 3537
Primarul orașului Rezina Simion Tatarov: „Suntem recunoscători cetățenilor din UE pentru lecția de solidaritate”
6 Mai 2021 — În contextul Zilei Europei, primarul orașului Rezina Simion Tatarov afirmă că Delegația UE la Chișinău este cel mai fidel partener al localității sale, partener care promovează libertățile fundamentale ale omului, bunăstarea și, poate cel mai important, solidaritatea. „Orice bună colaborare are la bază solidaritatea dintre popoarele care locuiesc în această comunitate europeană, iar noi suntem membri ai acestei comunități și trebuie să conștientizăm că locul nostru este în UE”, constată Simion Tatarov.

Cât de pregătiți suntem să însușim aceste valori ale UE?

Simion Tatarov: Cu regret, clasa politică din Republica Moldova nu a demonstrat că este pregătită. Cred că cetățenii noștri au o pregătire mult mai bună în acest sens, măcar și datorită faptului că au libertatea de a se deplasa și mulți dintre ei muncesc în comunitatea europeană. În timp s-a schimbat structura fluxurilor migrației, cei mai mulți dintre conaționalii noștri își găsesc rostul în UE, acolo se pot realiza. Este foarte important faptul că revenind acasă mulți aduc din cultura producției, a abordării afacerilor și astfel omul de rând contribuie la realizarea acordului de asociere, de integrare europeană a Republicii Moldova, fără implicarea clasei politice de la Chișinău.

Ce puteți să ne spuneți despre colaborarea primăriei orașului Rezina cu țările UE?

Simion Tatarov: Prin intermediul diverselor apeluri de proiecte avem o agendă vastă de colaborare cu țările din comunitatea europeană, cu agențiile de dezvoltare din cadrul UE. Beneficiem de asistență financiară și ori de câte ori participăm la un eveniment de inaugurare a unei grădinițe de copii sau de promovare a măsurilor de încredere între malurile Nistrului ne exprimăm recunoștința pentru toată susținerea pe care o avem din partea UE. De exemplu, podul dintre orașele Râbnița și Rezina nu mai avea iluminare din anul 1993. În cadrul unui apel de proiect am beneficiat de asistență din partea comunității europene și astfel a fost posibilă instalarea unui sistem nou de iluminare. Avem mai multe proiecte unde este vizibil suportul UE. Vorbeam mai devreme despre solidaritate, iar în acest caz cu noi sunt solidari contribuabilii, plătitorii de impozite din țările Uniunii Europene. Nici un Guvern nu are banii săi, bani au cetățenii statului în care se plătesc impozite și noi suntem recunoscători cetățenilor din UE: România, Polonia etc.

De ce ar fi nevoie ca RM să devină țară cu drepturi depline a UE?

Simion Tatarov: Fiecare om vrea să fie liber, iar la baza creării UE stau drepturile și libertățile omului. Orașul Rezina este unul cosmopolit, în care conviețuiesc mai multe naționalități. Unii sărbătoresc Ziua Europei, alții Ziua Biruinței, dar să nu uităm că în cazul în care cineva câștigă, altcineva este perdant și neapărat va trebui să vină și o zi a revanșării. Europa nu promovează revanșarea, dar libertățile omului, dreptul la muncă, dreptul la libera exprimare și este vital să fii membru al unei comunități unde îți sunt asigurate drepturile la viață. Cred că orașul Rezina merită să fie parte a comunității europene. Cetățeanul de rând ar trebui să înțeleagă că nu mai poate să aștepte de la clasa noastră politică să facă eforturi în acest sens, în contextul în care pe parcursul a 30 de ani aceasta s-a compromis foarte des. Fiecare cetățean al RM trebuie să conștientizeze că locul nostru este în UE, este dreptul fiecărui cetățean al RM să facă parte dintr-o comunitate liberă, cu drepturi depline.

Vă mulțumim!

Serviciul de comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă