Nume
Parola
Vizualizări: 4409
Invitație pentru mass-media: CNM organizează Marea Salubrizare de Primăvară a Malurilor rîului Ciuhur!
2 Aprilie 2015 — Centrul Național de Mediu invită localitățile amplasate în bazinul râului Ciuhur la Marea Salubrizare de Primăvară pe data de 3 aprilie 2015!
Campaniei noastre s-au alăturat primăriile localităților amplasate de-a lungul rîului Ciuhur și tinerii care își fac studiile în gimnaziile și liceele în 19 localități din 3 raioane la nordul Moldovei, și anume: Bîrlădeni, Cupcini, Grinăuţi Moldova, Dîngeni, Mihăleşeni, Ocniţa (raionul Ocniţa), Ruseni, Goleni, Brătuşeni, Stolniceni (raionul Edineţ), Stolniceni, Duruitoarea Nouă, Horodişte, Pociumbăuţi, Pociumbeni, Văratic, Zăicani, Costeşti (raionul Râşcani). Acțiunea se va desfășura între orele 10.00 și 14.00.
Sperăm mult ca elanul lor să fie molipsitor și să vedem alături de ei mulți alți cetățeni responsabili dornici sa-și suflece mânicile pentru câteva ore și să-și aducă personal contribuția la curățarea malurilor râului Ciuhur. Succesul vine dacă suntem uniți, dacă există responsabilitate civică și spirit de echipă! Iar schimbarea vine doar dacă depunem efort!
Totodată compania de Microfinanțare Rurală, care are concentrate o serie de asociații de economie și împrumut în nordul Moldovei va mobiliza membrii acestora să se alăture acțiunii.
Echipamentul necesar pentru desfășurarea acțiunii va fi asigurat de Centrul Național de Mediu.
De asemenea, Centrul Național de Mediu face un îndemn reprezentanților mass-media să se alăture campaniei și să mediatizeze această acțiune pentru a convinge și mai mulți cetățeni că schimbarea atitudinii vine din responsabilitate și muncă cot la cot, indiferent de domeniul de activitate.

Startul acțiunii se va da în fiecare localitate sus-menționată unde echipa CNM te va echipa cu saci și mănuși și optimism pentru a readuce la viață râul Ciuhur!
Te așteptăm cu mare drag!
Pentru detalii vis-a-vis de orarul salubrizărilor pentru fiecare localitate sus-menționată, vă rugăm să ne contactați la nr.: 022 83 67 27 sau la mob.: 069111863. Persoană de contact: Mihai Mustea, Manager Programe Politici de Mediu.
Campania de salubrizare a râului Ciuhur se va organiza în contextul proiectului „Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în Republica Moldova” implementat de CNM cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, al cărui scop este de a promova valorile şi standardele europene de mediu în Republica Moldova.