Nume
Parola
Vizualizări: 3574
CONCURS DE ANGAJARE – Coordonator relaţii publice
20 Martie 2012 — Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) “Viitorul”, un think-tank înregistrat în Republica Moldova, organizaţie neguvernamentală, not-for-profit și fără caracter politic, care promovează schimbări democratice şi reforme, angajează: Coordonator relaţii publice.

Perioada de angajare: nelimitat, cu termen de încercare de 3 luni

Criterii de angajare:

• studii universitare complete, experienţă în comunicare, mass-media, campanii mediatice;
• abilităţi de lucru cu mass-media, consiliere de imagine, promovare de produse, monitorizarea presei, procesare de date statistice şi de menţinere a paginilor web;
• abilităţi de utilizare a calculatorului, gestionare de date şi programe operaţionale, inclusiv pentru prezentări publice;
• cunoaşterea exemplară a sectorului public, mediului asociativ, media din RM şi din străinătate;
• auto-disciplină, deprinderi de a lucra în echipă, dar şi capacităţi competitive de planificare şi de atingere a obiectivelor prioritare definite astfel de către angajator;
• cunoaşterea fluentă a limbii engleze, română şi rusă.

Responsabilităţile specifice funcţiei:

• Scrierea comunicatelor de presă. Analiza de acoperire mediatică a activităţii institutului.
• Planificarea şi organizarea evenimentelor: conferinţe de presă, mese rotunde, dezbateri, forumuri de business.
• Planificarea şi pregătirea materialelor de promovare: rapoarte anuale, buletine informative, prezentări, pamflete, filme documentare, spoturi sociale.
• Planificarea şi implementarea unor produse speciale: aniversări, participarea în reţele internaţionale, atragerea de expertiză.
• Promovarea produselor de bază. Supervizarea stilistică şi de imagine a produselor.
• Menţinerea site-ului oficial, www.viitorul.org, şi a site-urilor adiacente: novisa.md, local.md, conventia.md.
• Administrarea conturilor IDIS create pe reţelele sociale: facebook.com, civic.md.

Candidaţii pentru ocuparea acestei funcţii trebuie să transmită un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie, precum şi datele de contact ale două persoane care ar putea oferi referinţă (preferabil foşti sau actuali angajatori), la următoarea adresă: laura.bohantov@viitorul.org cu menţiunea „Pentru funcţia de Coordonator PR”

Data limită: 27 martie 2012, ora 16:00

Vor fi contactate doar persoanele pre-selectate. Mai multe date despre IDIS “Viitorul” le puteţi găsi pe site-ul instituţional: www.viitorul.org.