Nume
Parola
Vizualizări: 3667
8 companii moldoveneşti şi una ucraineană vor putea participa la expoziţia MOLDENERGY, graţie suportului financiar al unui proiect CIUDAD
1 Martie 2012 — 8 companii moldoveneşti şi una ucraineană vor putea participa la expoziţia MOLDENERGY, graţie suportului financiar oferit de proiectul „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chisinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente”. Proiectul este gestionat de Primăria municipiului Chişinău, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”, municipalitatea din Sevastopol, Uniunea Municipalităţilor din regiunea Marmara şi Universitatea din Marmara (Turcia), ICLEI European Secretariat GmbH (Germania), cu suportul financiar al Comisiei Europene, oferit prin intermediul programului CIUDAD (Cooperare pentru dezvoltare urbană si dialog).

În total vor fi alocaţi 10 000 de euro pentru a acoperi cheltuielile de reprezentare la expoziţie, de la înregistrare la închirierea standului, pentru 9 companii:

1. EcoEuro Proiect
2. AGS GROUP
3. CORNA
4. SRL Iluminaţie
5. Modern Term
6. SRL AlternativEnerg
7. SC Vipropat SRL
8. Institutul de Energetică
9. AMKORTEK Ukraina

Companiile au fost selectate de un juriu independent în urma unui concurs public anunţat la 25 ianuarie 2012. Comisia a ţinut cont de relevanţa genului de activitate cu tematica expoziţiei şi a proiectului.

Tot cu suportul proiectului CIUDAD, la 15 martie curent Institutul de Energetică va desfăşura şi o masă rotundă cu subiectul „Sisteme eficiente de asigurare cu energie a consumatorilor de capacitate mică". Evenimentul este inclus în programul expoziţiei şi se va desfăşura în sala de conferinţe a pavilionului central al Moldexpo.

Expoziţia internaţională specializată de tehnologii de conservare a energiei, instalaţii termice si de alimentare cu gaze, echipamente de condiţionare a aerului – MOLDENERGY se va desfăşura la Chişinău în perioada 14-17 martie 2012. Evenimentul a ajuns la cea de-a şaisprezecea ediţie. În 2011, la expoziţie au participat 50 de companii, ale căror stand-uri au fost vizitate de peste 10.000 de persoane, dintre care peste jumătate de peste hotare. 9 din 10 vizitatori a fost un specialist în domeniu.

Proiectul CIUDAD al primăriei municipiului Chişinău conţine şi alte activităţi de promovare a consumului econom de energie. Astfel, în septembrie 2011, a fost publicat, în română şi rusă, într-un tiraj de 1000 de exemplare un Ghid care compilează sfaturi utile pentru a economisi energie. Publicaţia poartă genericul de „Consumă logic, ecologic”.