Nume
Parola
Vizualizări: 3374
Până la începutul anului şcolar, liceele din capitală care au câştigat concursul de eficienţă energetică vor avea geamuri noi
25 August 2011 — Până la începutul noului an şcolar, liceele Ion Creangă, Minerva, Alexandru Ioan Cuza şi Tudor Vladimirescu din capitală vor beneficia de geamuri noi. În total, vor fi instalate apr. 437 de termopane, valoarea lucrărilor cifrându-se la 100 000 euro. Compania care se ocupă de înlocuirea geamurilor a fost selectată în urma unei licitaţii deschise.

Cele patru instituţii de învăţământ au fost decernate în cadrul Concursului de eficienţă energetică, desfăşurat în cadrul proiectului european „Creşterea eficienţei energetice a municipiilor Chişinău şi Sevastopol pe baza experienţei pozitive existente”. Iniţiativa este sprijinită financiar de Comisia Europeană, prin intermediul programului CIUDAD (Cooperare pentru dezvoltare urbană şi dialog).

„Noi demult am conştientizat că e necesar să economisim energie şi am cultivat această atitudine printre profesori şi elevi. Mai mult, avem un plan de eficientizare energetică a instituţiei noastre. Din păcate, deşi improvizăm: lipim geamurile, le căptuşim cu ce putem, nu ne putem baza doar pe forţele proprii”, relatează Valentin Guzgan, directorul liceului „Ion Creangă”. Potrivit lui, geamurile instituţiei au peste 35 de ani, până acum fiind înlocuite doar două din contul bugetului liceului. Datorită contribuţiei proiectului european, urmează a fi instalate 270 de termopane.

Liceul „Onisifor Ghibu”, care la rândul său s-a plasat pe primul loc la competiţia municipală de eficienţă energetică, va avea o parte de geamuri înlocuite din contul banilor oferiţi de primăria Chişinău.

Instituţiile de învăţământ câştigătoare au fost selectate din 31 care au aplicat la concurs. Dosarele de participare au inclus descrierea practicii (practicilor) pozitive de eficientizare a consumului de energie. Toate formularele depuse au fost examinate de o comisie formată din experţi independenţi, dar şi din reprezentanţi ai administraţiei capitalei. Totodată, membrii comisiei de evaluare au efectuat vizite în teren şi au evaluat la faţa locului performanţele în domeniul economisirii energiei la instituţiile participante.

Un Concurs similar de eficienţă energetică este desfăşurat şi în Sevastopol. Proiectul european mai cuprinde şi o importantă componentă de educaţie publică, diseminare de practici pozitive şi consultări între autorităţile municipale şi populaţia capitalei. Totodată, vor fi organizate târguri de eficienţă energetică în Chişinău şi Sevastopol, unde vor fi prezentate tehnologii deopotrivă inovatoare şi econome.