Vizualizări: 2798
Monitorul Social: Când vom avea un parteneriat-public privat în sectorul sănătăţii?
8 August 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta marţi, 9 august 2011, ora 10:00, cea de-a noua ediţie a Monitorului Social. Genericul acestui număr este „Politicile în domeniul parteneriatului public-privat în sănătate”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.
La prezentare sunt invitaţi oficiali de la Ministerul Sănătăţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, deputaţi din Comisia pentru protecţie socială, sănătate şi familie, reprezentanţi ai sectorului asociativ, organizaţiilor internaţionale şi jurnalişti.
Autorii – Andrei Mecineanu şi Iurie Malanciuc de la Institutul de Sănătate şi Asistenţă Medico-Socială –analizează aspectele de natură normativă privind parteneriatul public-privat în sănătate în Republica Moldova şi posibilităţile sale de realizare. Asta în situaţia în care în Republica Moldova capacitatea instituţională şi financiară a statului a fost cu mult depăşită de necesităţile în servicii de sănătate.
Monitorul Social reprezintă un produs trimestrial al IDIS „Viitorul”, care surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere a acestora. Buletinul apare cu suportul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33