Nume
Parola
Vizualizări: 2757
Liberalizarea regimului de vize cu UE este condiţionată şi de controlul eficient al averilor şi intereselor funcţionarilor publici
27 Iunie 2011 — Prevenirea şi combaterea corupţiei este prevăzută în primele trei blocuri ale Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE: securitatea documentelor, managementul integrat al frontierei si gestionarea migraţiei, precum şi securitatea şi ordinea publică. Este de aşteptat ca abordarea Republicii Moldova să consolideze dimensiunea de prevenire a corupţiei decât cea de combaterea ei, conform recomandărilor Comisiei Europene şi statelor membre ale UE în rezultatul misiunilor de evaluare din septembrie 2010. La rândul său, statul trebuie să acorde protecţie cetăţenilor care relatează astfel de cazuri.

De asemenea, e nevoie de a crea Comisia Principală de Etică, eveniment aşteptat de aproape 7 ani, care deocamdată nu a găsit voinţa politică necesară pentru a-şi contura existenţa. Respectiva Comisie ar trebui să se ocupe de monitorizarea respectării legii privind conflictul de interese şi a veridicităţii declaraţiilor cu privire la interese, precum şi reclamarea incompatibilităţilor în acest sens. Astfel, funcţionarii publici vor trebui să îşi facă publice declaraţiile cu privire la interese şi să le actualizeze anual, fiind prevăzută şi declararea ad-hoc a intereselor personale.

La acest moment, Legea cu privire la Comisia Principală de Etică a fost propusă pentru a fi audiată în plenul Parlamentului în primă lectură. Potrivit proiectului de lege, preşedintele Comisiei Principale de Etică va fi numit în funcţie de către Parlament. Însă, adoptarea legii nu e suficientă, pentru aplicarea acesteia fiind nevoie de a asigura Comisia cu resurse umane, buget, sediu, acces la bazele de date specializate. Domeniul cel mai sensibil care aşteaptă excluderea intereselor private este cel al achiziţiilor publice.

Acestea sunt principalele constatări ale Grupului de lucru pe vize, frontiere şi regiunea transnistreană al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană. Grupul s-a întrunit azi, 27 iunie 2011, la o masă rotundă la care au participat 30 de reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, mediului academic, mass-media societăţii civile din Chişinău şi Bălţi. Masă rotundă a avut loc la Bălţi, pentru a oferi posibilitatea publicului local de a veni cu recomandări de prevenire şi combatere a flagelului corupţiei.


Pe lângă grupul de lucru pe vize, frontiere şi regiunea transnistreană, Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană mai include altele două: agricultură şi dezvoltare regională; comerţ, servicii, concurenţă. Acest format este unul care reuşeşte să permită atingerea consensului dintre autorităţi şi societatea civilă pe formula politicilor care urmează a fi puse la punct şi totodată în practică pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Centrul de Cercetare al Asociaţiei Slovace pentru Politică Externă, în parteneriat cu Centrul de Cercetare al Asociaţiei Slovace pentru Politică Externă, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Paralel, un asemenea proiect este desfăşurat în Ucraina.