Vizualizări: 2519
Politicienii sunt invitaţi să semneze un Acord de neimplicare în politica editorială a mass-media
6 Aprilie 2011 — Un grup de organizaţii ale societăţii civile somează politicienii şi formaţiunile politice să semneze un Acord de neimplicare în politica editorială a mass-media, la o zi după startul campaniei electorale pentru alegerile locale, 6 aprilie 2011. Iniţiativa aparţine IDIS „Viitorul” şi este conectată logic de activităţile proiectului „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”. La apelul IDIS s-au alăturat, la ora lansării, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei şi Asociaţia Presei Electronice.
„Semnarea acestui acord reprezintă o acţiune simbolică. E ca şi cum i-ai pune să jure fidelitate în faţa altarului. Acest gen de angajament nu e o garanţie că aşa se va întâmpla, fiindcă politicul este tentat să îşi subordoneze mediaticul. Totuşi, este o încercare de a-i responsabiliza pe politicieni faţă de angajamentele asumate şi a atrage atenţia asupra tentativelor sau chiar reuşitelor de a trasa un peisaj mediatic care să reflecte geografia politică a ţării”, a subliniat moderatorul evenimentului, expertul IDIS „Viitorul” Cornel Ciurea.
Astfel, politicienii sunt rugaţi să informeze activ cetăţenii despre instituţiile media pe care le finanţează, patronează, gestionează, sponsorizează, indiferent de cota de acţiuni deţinută. De asemenea, vor fi deschişi în a oferi detalii despre acţionariatul şi patronajul deţinut de rude apropiate. Totodată, potrivit textului Acordului, IPNA Teleradio-Moldova va fi tratată cu respect, în virtutea misiunii sale de a informa obiectiv public, şi politicienii nu vor da indicaţii administraţiei, redactorilor şi jurnaliştilor şi nu vor vota bugetul Companiei în funcţie de relatările „permisive”. Totodată, nu se va interveni, prin indicaţii sau constrângeri, în maniera în care Consiliul Coordonator al Audiovizualului împarte frecvenţele, sancţionează radiodifuzorii sau aprobă politica editorială a posturilor radio şi TV.
Totodată, se aşteaptă ca politicienii să trateze în mod egal instituţiile media şi să evite să facă evenimente de interes public la care să cheme doar unii jurnalişti preferaţi. Or, în acest mod se stimulează discursul mediatic virulent şi baricadarea media între „ai noştri” şi „ai voştri”. Sub nicio formă, actorii politici nu vor influenţa decizia de a angaja, de a promova şi de a demite un jurnalist.
La rândul lor, managerii media care vor semna Acordul promit să nu se angajeze în campanii de defăimare a personajelor politice, serii de articole în context negativ scrise şi comandate, direct sau indirect, de oponenţii politici ai cuiva. Din partea jurnaliştilor se aşteaptă ca ei să nu ceară şi să nu accepte bani sau alte tipuri de recompense pentru a prezenta informaţii care să favorizeze un actor politic, să nu scrie la comandă şi să anunţe public despre constrângerile la care sunt supuşi.
ONG-urile de profil, la rândul lor, ar trebui să reacţioneze la toate cazurile când jurnaliştii sunt constrânşi în activitatea lor, inclusiv prin declaraţii comune, proteste, indiferent de simpatiile sau antipatiile personale faţă de jurnaliştii respectivi.
Invitaţia la semnarea Acordului de neimplicare în politica editorială a mass-media a fost prilejuită de prezentarea unei publicaţii-simbol, „Cartea Neagră a mass-media moldoveneşti”, coordonată de expertul IDIS Ghenadie Mocanu. Publicaţia are ca scop identificarea şi descrierea cazurilor de limitare a exprimării şi accesului la informaţie în perioada 2001-2010, fiind surprinse 40 astfel de ingerinţe şi interferinţe în activitatea mass-media. „În majoritatea cazurilor descrise în raport, a abuzurilor din partea structurilor de forţă şi nu numai, acestea se datorează analfabetismului legislativ al autorităţilor, care se bazează mai mult pe indicaţiile şefului decât pe prevederile legale”, conchide Mocanu.
În aceste condiţii, semnarea Acordului bate un semnal de alarmă asupra interesul care umbresc dezvoltarea armonioasă a sectorului media.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33