Chisinau, 12 Ianuarie 2011 — Societatea de astăzi, tot ceea ce vedem în jurul nostru, modul cum gândim, cum ne manifestăm, atitudinea noastră faţă de tot şi toţi din jurul nostru, inclusiv faţă de noi înşine, este rezultatul învăţăturilor asimilate de-a lungul anilor din diverse surse – părinţi, profesori, prieteni, vecini, cunoscuţi şi necunoscuţi. Acest rezultat uneori ne place, alteori – mai puţin, uneori este în beneficiul nostru, ateori – în detriment. De-a lungul secolelor noi am învăţat să construim oraşe, însă nu ştim să gospodărim spaţiul pe care-l ocupăm; am învăţat să extragem şi să utilizăm zăcămintele naturale, însă nu cunoaştem limita consumului şi întotdeauna vrem tot mai multe şi mai multe lucruri, cu mare greu doar unii dintre noi sesizează preţul acestui consum; am inventat plasticul, însă nu suntem în stare să implementăm un sistem adecvat de colectare şi reciclare a deşeurilor, motiv pentru care ne împiedicăm pe străzi şi în păduri de PET-uri, pungi şi veselă de unică folosinţă; producem pesticide pentru a obţine rezultate cât mai mari în producţia agricolă, însă încă nu suntem capabili să conştientizăm că, pe lângă paraziţi, ele ne omoară şi pe noi, doar că mai lent; am dezvoltat un sistem birocratic de administrare a statului, care este un consumator masiv de hârtie şi timp, însă nu am învvăţat să plantăm suficiente păduri pentru a produce aceste hârtii şi nu ştiu cât timp mai avem pentru a conştientiza şi remedia greşelile noastre. Sesizăm rezultatul învăţăturilor şi evoluţiei noastre prin prisma admirării tabloului lumii ce ne înconjoară. Acest rezultat este creionat şi prin intermediul sistemului nostru de învăţământ, pe care tot noi, oamenii, l-am creat, din perspectiva viziunilor noastre.
În gălăgia vieţii mondene, când unii dintre noi au reuşit să audă dangătul clopotelor de alarmă bătute de natură, când unii dintre noi au izbutit să vadă dincolo de aparenţele „rezultatelor” progresului tehnico-ştiinţific, s-a născut ideea revizuirii conceptului de dezvoltare umană, întruchipând viziuni şi perspective noi, sub auspiciul conceptului denumit ulterior – dezvoltare durabilă.
Pentru prima dată, în 1987, Comisia Brundtland a definit dezvoltarea durabilă ca fiind acel mod de dezvoltare care „satisfăcând nevoile actuale nu compromite nevoile generaţiilor viitore”.
Descifrând definiţia, constatăm că dezvoltarea durabilă, reprezintă acea formă de dezvoltare, în care omenirea, prin modul şi felul său de existenţă, trebuie să găsească acel punct al echilibrului între deciziile economice, sociale şi de mediu, care să-i permită menţinerea vieţii pe termen lung. Asemenea decizii se iau în contextul cultural al fiecărei naţiuni, dar având în vedere şi impactul mondial al fiecărei decizii în parte. Ţinând cont de complexitatea şi responsabilitatea acestui proces, am putea remarca faptul, că dezvoltarea durabilă este cea mai mare provocare a omenirii ajunsă la începutul secolului XXI, observând o societate slab pregătită pentru trasformările majore cu care urmează să se confrunte, ca o consecinţă a propriei activităţi iraţionale anterioare.
Respectiv, pentru a retuşa tabloul actual, noi, oamenii, trebuie să învăţăm un nou mod de a concepe lumea şi viaţa. Această perspectivă ne oferă educaţia pentru dezvoltare durabilă. Educaţia pentru dezvoltarea durabilă contureză imagini noi şi deosebite în evoluţia umanităţii, integrând teoriile de dezvoltare economică, socială şi de mediu într-un singur concept. Fiecare actor al societăţii, începând cu fiecare cetăţean în parte şi finalizând cu factorii de decizie la nivel guvernamental, are contribuţia sa la crearea perspectivei de dezvoltare durabilă. Includerea acestei forme de educaţie în sistemul de învăţământ a oricărui stat presupune o mare responsabilitate pentru mersul istoric al ţării. Respectiv, necesită o pregătire profundă, cu viziuni noi şi moderne, a factorilor de decizie şi a cadrelor didactice, care vor oferi o perspectivă nouă dezvoltării ţării sale şi a omenirii în întregime.
Pentru a da dimensiuni noi viziunilor noastre, educaţia pentru dezvoltare durabilă trebuie să abordeze atât schimbarea mentalităţii adulţilor, cât şi formarea unei mentalităţi adecvate, prietenoase mediului, a tinerei generaţii, care va avea menirea remedierii greşelilor deciziilor anterioare, cât şi crearea unei societăţi durabile.
În contextul promovării educației pentru devoltare durabilă, Centrul Naţional de Mediu, a venit cu iniţiativa promovării unui model de educaţie, care presupune aplicarea cunoştinţelor teoretice asimilate în activităţi practice, utilizând metoda observaţiei şi analizei, lucrului în echipă, participare civică, întărind, totodată, înţelegerea principiilor societății democratice. Astfel, cu sprijinul Ambasadei Finlandei la Bucureşti a fost posibilă iniţierea procesului de creare a Eco-Şcolii în cadrul Liceului Republican cu Profil Real.
Modelul are la bază dezvoltarea spiritului de observaţie, analiză şi participare a tinerilor în activităţi de protecţie a mediului. De asemenea, programul presupune implicarea profesorilor, părinţilor, organizaţiilor societăţii civile, a specialiştilor antrenaţii în domeniul protecţiei mediului, care activează în diferite intituţii ale societăţii.
Modelul presupune crearea unei structuri de coordonare a activităţilor, cum ar fi Comitetul Eco-Şcoala, format preponderent din elevi, dar implicând şi profesori, părinţi, ONG-uri, care va asigura atât baza de funcţionare a programului, cât şi durabilitatea lui. Programul stimulează participarea tinerilor în dezvoltarea societăţii, prin implicarea lor nemijllocită în activităţi ce vizează protecţia mediului, precum şi prin oferirea de soluţii proprii inovatoare în acest domeniu.
Bineînţeles, că reuşita oricărui program sau iniţiativă depinde de interesul exprimat de toate părţile implicate în proces, care se manifestă în funcţie gradul de înţelegere a principiilor de dezvoltare durabilă şi a necesităţii implementării lor.
În urma discuţiilor purtate cu diferiţi reprezentanţi ai societăţii din ţară noastră, din cadrul Ministerelor Educaţiei şi a Mediului, instituţiilor de învăţământ, organizaţii ale societăţii civile, autorităţi publice locale, constatăm cu regret faptul, că protecţia mediului încă nu este o prioritate pentru Republica Moldova, deşi încă nu putem să ne bucurăm de ape curate, de produse agro-alimentare ecologic pure, de păduri seculare, de câmpii înflorite, fără a ne împiedica de deşeuri aruncate sporadic. Şi totuşi, privind optimist viitorul nostru, prin antrenarea efortului nostru comun pentru remedierea situaţiei ecologice din ţară şi prin educarea şi conştientizarea cetăţenilor pentru a păstra cu grijă bogăţiile oferite de casa noastră comună – Pământ, avem şansa să ne bucurăm din nou de tablourile pitoreşti cântate în poeziile eminesciene, care ne vor înduioşa privirea şi ne vor încălzi sufletele.

Iuliana Cantaragiu
Centrul Naţional de Mediu
cnm@environment.md