Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online
- 11 743 comunicate de presă
- 140 instituţii/companii înscrise
- 329 jurnalişti înscrişi
- 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2394
19 Aprilie 2021 — Subiectele pe care s-au axat cei peste 200 de participanți în cadrul celei de-a treia zi a Adunării Generale a NALAS au vizat dezvoltarea economică locală durabilă.
Alexander Lesigang, reprezentantul Asociației austriece a orașelor și municipiilor, dar și Valentina Casian, primarul municipiului Strășeni, vicepreședinte al CALM au prezentat modele implementate în localitățile lor ce contribuie la dezvoltarea economică durabilă.

Vizualizări: 2570
15 Aprilie 2021 — Seminarul Parteneriatului Estic PLATFORMA și CEMR „Consolidarea dialogului privind reforma administrației locale în Republica Moldova și în regiune a fost genericul celui de-al doilea eveniment organizat în cea de-a doua zi a Adunării Generale a NALAS.
În deschiderea sesiunii au ținut discursuri :
Constantin Cojocari, primar Edineț, vicepreședinte al CALM, președintele Rețelei Orașelor din cadrul CALM;
Frédéric Vallier, secretar general al Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene;
Adrian Ermurachi, secretar general adjunct al Guvernului R.

Vizualizări: 2734
15 Aprilie 2021 — Peste 220 de participanți au participat la sesiunea statutară a celei de-a 16-a Adunări Generale NALAS, în semn de recunoaștere a importanța Rețelei și contribuția acesteia la democrația locală din Europa de Sud-Est. Evenimentul a fost organizat de NALAS în cooperare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Vizualizări: 2609
14 Aprilie 2021 — Adresându-se Adunării Generale a Rețelei de Asociații a Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), la 13 aprilie 2021, președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei Leendert Verbeek a subliniat importanța Cartei europene a autoguvernării locale pentru a asigura sustenabilitatea democrației și a autonomiei locale. El și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la impactul negativ al Covid-19 asupra drepturilor omului, democrației locale și valorilor constituționale.
Vizualizări: 2446
14 Aprilie 2021 — Primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM, președinte al Rețelei Orașelor și Municipalităților din Moldova din cadrul CALM a declarat în cadrul celei de-a XVI-a Adunări Generale a NALAS că experiența țărilor din Sudul și Estul Europei, succesele și insuccesele acestora în procesul de implementare a reformelor administrative reprezintă o lecție importantă pentru APL-urile din RM.
„Menționez faptul că de aproape 30 de ani de la independența Republicii Moldova, țara mea își caută continuu o posibilă formulă de regăsire în contextul geopoliticii actuale, dar și a problemelor cu care se confruntă APL.

Vizualizări: 2453
14 Aprilie 2021 — Deputatul Igor Munteanu, președintele Comisiei control al finanțelor publice a vorbit în cadrul Adunării Generale a NALAS despre prioritățile și oportunitățile pentru procesele de reformă în Republica Moldova și Europa de Sud-Est.
Salut organizarea acestei Conferințe sub egida NALAS și a partenerilor săi, sperând că participarea la această conferință va inspira decidenții să-și reconfirme angajamentul pentru procesul de reformă, descentralizare și subsidiaritate.

Vizualizări: 2410
14 Aprilie 2021 — Primarul general al municipiului Chișinău, vicepreședintele CALM și președintele Delegației Republicii Moldova la Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliul Europei (CALRCE) Ion Ceban a menționat în cadrul reuniunii anuale a Adunării Generale a Rețelei Asociațiilor de Autorități Locale din Europa de Sud-Est (NALAS) că evenimentul are o importanță deosebită în contextul abordărilor privind implementarea reformelor și necesitatea consolidării rolului administrației publice locale în procesele democratice.
Totodată, în calitatea sa de președinte al delegației Republicii Moldova la CALRCE, Ion Ceban a subliniat despre necesitatea conjugării eforturilor în vederea redresării situației pe domeniile economic și comunitar.

Vizualizări: 2398
14 Aprilie 2021 — În cadrul celei de-a XVI-a Adunări Generale a NALAS, eveniment ce a întrunit peste 200 de reprezentanți ai autorităților locale din țările din Sud-Estul Europei, Republica Moldova a preluat, prin rotație, președinția NALAS, iar președintele CALM Tatiana Badan a devenit cel de-al 13-lea președinte al NALAS și primul președinte -femeie al Rețelei.
Emanuil Manolov, reprezentantul APL din Bulgaria, țară care a deținut președinția NALAS în perioada 2020-2021, a felicitat noul președinte și a mulțumit pentru conjugarea eforturilor pentru a servi cauza comună a comunităților locale.

Vizualizări: 2387
14 Aprilie 2021 — Al doilea eveniment organizat la 12 aprilie, în cadrul celei de-a XVI-a Adunări Generale a NALAS, în parteneriat cu CEMR și PLATFORMA, a avut ca obiectiv oferirea de suport Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) din partea celorlalți reprezentanți ai autorităților locale din Sud-Estul Europei, în vederea dezvoltării instituționale a CALM.
La evenimentul cu participarea a circa 40 de directori executivi și alți reprezentanți ai tuturor asociațiilor autorităților locale membre NALAS, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a prezentat informații privind activitatea, organizarea și funcționarea CALM și a vorbit despre provocările, obiectivele, dar și sustenabilitatea financiară a instituției.

Vizualizări: 2284
14 Aprilie 2021 — A XVI-a Adunare Generală a NALAS a debutat la 12 aprilie cu două evenimente: „Dialogul între orașe: împărtășirea experienței Programului de Parteneriat Urban” și „Schimbul de opinii între membrii CALM și NALAS”.
Adunarea Generală din acest an este unică din mai multe considerente: are loc online, asigurând accesul unui audiențe mult mai largi a primarilor, reprezentanților APL și practicienilor să facă schimb de opinii și să învețe unii de la alții.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33