Nume
Parola
Vizualizări: 6792
Organizaţii naţionale de observare a alegerilor au lansat la Varşovia „Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice”
17 Decembrie 2012 — Varșovia - La 12 decembrie 2012, doisprezece organizații ale societății civile ce sprijină sau efectuează observarea alegerilor naţionale în statele din Parteneriatul Estic, Federația Rusă și Uniunea Europeană au lansat la Varșovia "Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice" (EPDE).

"Sprijinul cetățenilor promotori ai alegerilor democratice, oriunde acestea s-ar afla este responsabilitatea şi scopul nostru comun, indiferent unde s-ar afla ei în Europa, în special, dacă ei sunt supuşi unui risc", a menţionat Stefanie Schiffer, preşedinte a “European Exchange” (Berlin) și coordonator nou-ales al Platformei. Chiar dacă toate cele șase țări a Parteneriatului Estic al Uniunii Europene (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina), precum și Federația Rusă prin normele constituţionale şi asumarea obligaţiunilor internaţionale s-au angajat să respecte principiile democratice ale alegerilor libere şi corecte, actualmente alegerile din nici unul dintre aceste State nu întruneşte în deplină măsură standardele alegerilor democratice. "Frauda electorală a devenit un instrument răspândit pentru păstrarea puterii în unele dintre țările post-sovietice. O situaţie gravă se atestă în ţările din imediata vecinătate a Uniunii Europene ca Belarus, Federația Rusă și Azerbaidjan".

Scopul "Platformei Europene pentru Alegeri Democratice" este de a asista organizaţiile naţionale de observare a alegerilor din țările Parteneriatului Estic și Federația Rusă, precum și pentru a contribui la promovarea proceselor electorale democratice în întreaga Europă. Platforma va dezvolta metodologii inovative pentru a detecta fraudele electorale în cadrul observării alegerilor, va intensifica instruirea rețelelor naţionale de observatori în Europa de Est și va contribui la creșterea gradului de informare a actorilor relevanţi din structurile politice europene privind constatările observatorilor naţionali.

Primele activități ale Platformei Europene vor fi îndreptate spre susținerea observatorilor electorali naţionali pe parcursul alegerilor prezidențiale care urmează să se desfăşoare în 2013 în Armenia, Azerbaidjan și Georgia, precum şi observatorilor care vor monitoriza alegeri regionale sau locale din Federația Rusă și Ucraina.

Membrii fondatori ai Platformei Europene pentru Alegeri Democratice sunt: Asociaţia „GOLOS” (Rusia), Comitetul Helsinki din Belarus „BHC” (Belarus), Comitetul Alegătorilor din Ucraina „CVU” (Ucraina), Centrul Studiilor Democratice şi Monitorizare Electorală „EMDSC” (Azerbaidjan), „European Exchange” (Germania), Liga Civică Helsinki „Vanadzor” (Armenia), Centrul pentru Drepturile Omului "Viasna" (Belarus), Societatea Internaţională pentru Alegeri Libere și Democrație ISFED (Georgia), Comitetul Helsinki din Norvegia „NHC” (Norvegia), Rețeaua Civică „OPORA” (Ucraina), Asociația „Promo-LEX” (Moldova) și Centrul Internațional Liberal Suedez SILC (Suedia).

Pentru mai multe detalii, contactaţi: Iulia Munteanu, Ofiţer de presa
Tel: (22) 450024, GSM: 069072579, e-mail: pr@promolex.md