Vizualizări: 2224
IDIS think-tank: De ce strategiile antisărăcie nu reduc nivelul de sărăcie?
Chişinău, 18 Noiembrie 2008 — În ce măsură strategiile antisărăcie din Republica Moldova au impactul scontat? Care sunt obstacolele legale şi regulatorii care împiedică familiile sărace să depăşească starea de sărăcie? Iată problemele care vor face subiectul mesei rotunde din 21 noiembrie, organizată de IDIS „Viitorul”. În cadrul mesei rotunde vor fi prezentate rezultatele preliminare ale unei cercetări regionale de profil, desfăşurată concomitent în Republica Moldova, Armenia şi Macedonia. În Republica Moldova studiul a fost elaborat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”.
Masa rotundă va avea loc pe 21 noiembrie 2008, între orele 11.00-14.00, în sala de conferinţe IDIS „Viitorul" (Iacob Hâncu10/1). Traducerea va fi asigurată. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţii administraţiei oraşelor Bălţi şi Nisporeni, ai instituţiilor internaţionale rezidente în Republica Moldova, precum şi mass-media. De asemenea, la masa rotundă şi-au anunţat participarea experţi neguvernamentali din Armenia şi Cehia.
Ideea de bază a cercetării regionale este că sărăcia poate fi redusă nu numai prin eficientizarea măsurilor de protecţie socială, ci şi prin creşterea posibilităţilor de angajarea a săracilor în câmpul muncii, prin înlăturarea obstacolelor din domeniul antreprenorial şi un control mai riguros din partea organelor abilitate a pieţii muncii. În baza reglementărilor legislaţiei în vigoare, a datelor statistice, dar şi a unor interviuri în profunzime realizate cu persoane sărace şi antreprenori din municipiul Bălţi şi raionul Nisporeni, experţii IDIS au identificat obstacole legale şi regulatorii în domeniul angajării în câmpul muncii, dezvoltarea sectorului antreprenorial, în domeniul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi în cel al protecţiei sociale a categoriilor dezavantajate.
Prin studiile efectuate la nivel regional, se urmăreşte eficientizarea strategiilor anti-sărăcie prin analiza obstacolelor legale şi regulatorii care împiedică familiile sărace să depăşească starea de sărăcie. Cercetările regionale au fost efectuate cu suportul Asociaţiei de institute de politici pentru o societate deschisă (PASOS).
Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org
Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33