Vizualizări: 3837
CEFTA poate reprezenta pentru Republica Moldova un argument în plus la negocierea Acordului de liber schimb cu UE
19 Iulie 2011 — Acordul Central European de Comerţ Liber (CEFTA) reprezintă documentul care conectează Republica Moldova la regiunea Balcanilor de Vest, deocamdată singura cu perspective clare de aderare la Uniunea Europeană. Or, UE a fost de la început unul dintre susţinătorii CEFTA, care a devenit „anticamera” participării la piaţa comună europeană, în timp ce prevederile documentului propriu-zis au fost compatibile cu prevederile Acordurilor de Asociere şi, implicit, cu Tratatul Uniunii Europene, constată expertul asociat al IDIS „Viitorul”, Eduard Ţugui, în cea de-a 32-a ediţie a Buletinului de Politică Externă. Acest număr poartă genericul de „Regionalizare şi eurointegrare în cadrul Acordului central european de comerţ liber”.
Până acum, aderarea la CEFTA nu a însemnat pentru Republica Moldova nici măcar un procent din comerţul său exterior. Acest scor modest se datorează în mare parte lipsei unei infrastructuri de transport moderne, care să o conecteze fizic la regiunea balcanică, dar şi a existenţei pieţelor estice, cu o infrastructură dacă nu modernă, atunci cel puţin funcţională, explică politologul Eduard Ţugui.
Deoarece CEFTA este cea mai importantă „înţelegere balcanică” sub egida Uniunii Europene la care Republica Moldova este parte, comerţul regional trebuie să constituie o prioritate, susţine Eduard Ţugui. Printre oportunităţile oferite de acest parteneriat, se înscriu cooperarea cu partenerii CEFTA în cadrul programelor transfrontaliere ale UE şi conectarea la reţelele de transport transeuropene. Statele din regiune sunt, ca şi Republica Moldova, parte a Comunităţii Energetice Europene şi interconectarea infrastructurilor energetice ar aduce un domeniu important în integrarea regională, adaugă expertul.
Totodată, Republica Moldova poate face referinţă la CEFTA în cadrul viitoarelor negocieri cu Uniunea Europeană pe marginea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, negocieri pentru care Comisia Europeană a primit mandatul la 20 iunie 2011. Eduard Ţugui: „Este mult mai simplu să negociezi cu Comisia Europeană fiind într-o zonă de liber schimb cu Croaţia, decât într-un parteneriat cu Belarusul”.
În cazul eşuării proiectului vecinătăţii europene, CEFTA poate constitui pentru Republica Moldova varianta de rezervă a aderării la Uniunea Europeană, este de părere Eduard Ţugui, expert asociat la IDIS „Viitorul”.
Republica Moldova a aderat la CEFTA la 19 decembrie 2006. La acest moment, din CEFTA fac parte: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Kosovo, Croaţia şi Serbia. Statele semnatare au convenit crearea unei zone de comerţ liber până la 31 decembrie 2010, prin anularea tuturor taxelor vamale la import şi export, a restricţiilor cantitative şi altor taxe cu efect echivalent în comerţul cu produse industriale şi majoritatea produselor agricole. Acordul conţine prevederi extinse privind comerţul cu servicii, achiziţiile publice, investiţiile şi administrarea vamală, precum şi instituirea unui mecanism propriu de soluţionare a litigiilor comerciale.
Pentru abonare la buletin, expediaţi un mesaj la laura.bohantov@viitorul.org.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33