Vizualizări: 3405
Republica Moldova are restanţe serioase faţă de UE încă din 2005 pe domeniul reformării politicii sale concurenţiale
1 Iulie 2011 — Încă în 2005, Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat în cadrul Politicii Europene de Vecinătate un Plan de Acţiuni care stipula anumite obligaţii pentru Moldova şi la capitolul concurenţă. Majoritatea acestora nu au fost nici până astăzi îndeplinite. Moldova, timp de şase ani, nu a reuşit să stabilească o definiţie uniformă şi obligatorie a ajutorului de stat, care să fie compatibilă cu cea a UE. De asemenea, nu a asigurat transparenţa completă a ajutoarelor de stat pe care le-a acordat şi nici punerea efectivă în aplicare a dreptului concurenţei. Este foarte posibilă preluarea acestor obligaţiuni în viitorul Acord de Asociere RM-UE (AA), pe componenta zonei de liber schimb cu UE, în cadrul căreia va fi negociat şi capitolul concurenţei.
Pentru Uniunea Europeană, o politică concurenţială eficientă se referă la patru dimensiuni: antitrust, liberalizarea pieţei, controlul ajutoarelor de stat şi controlul concentrărilor economice. Judecând după experienţa celorlalte state care au încheiat sau negociază Acorduri de Asociere, ne putem aştepta că UE va mai solicita ajustarea progresivă a monopolurilor de stat cu caracter comercial. Astfel, se aşteaptă că până la finele anului cinci după intrarea în vigoare a AA să nu existe nicio discriminare privind condiţiile în care bunurile sunt comercializate între RM şi UE.
Clasa politică şi negociatorii trebuie să conştientizeze neîntârziat că armonizarea legislaţiei în domeniul concurenţei şi ajutorului de stat este vitală pentru integrarea Moldovei în UE. Pornind de la restanţele din trecut şi viteza de „melc” cu care Moldova a „avansat” la acest capitol, implementarea în termeni restrânşi a capitolului concurenţă va fi o adevărată provocare pentru ţara noastră. Or, nerealizarea în termenii negociaţi a acestor reforme va ştirbi considerabil din încrederea statelor membre a UE faţă de Guvernul actual, iar Moldova va trebui sa cedeze altei ţări perspectiva de „istorie de succes” în cadrul Parteneriatului Estic.
Acestea sunt principalele constatări ale Grupului de lucru pe comerţ, servicii, concurenţă al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană, care s-a întrunit azi, 1 iulie 2011, la o masă rotundă. La eveniment au participat funcţionari ai administraţiei publice centrale, experţi independenţi, lideri de ONG, reprezentanţi ai asociaţiilor de business. La reuniune au mai asistat experţi ai Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră şi un expert de la Oficiul Antimonopol din Republica Slovacă, care a împărtăşit experienţa statului său în a negocia acest capitol cu UE.
Participanţii la masa rotundă au adoptat un pachet de recomandări adresate autorităţilor naţionale:
• Executarea cât mai urgentă a obligaţiunilor restante asumate de RM pe această dimensiune.
• Pregătirea serioasă pentru negocieri - toate solicitările (poziţia) Moldovei pe parcursul negocierilor trebuie să fie însoţite de date relevante, inclusiv statistice, privind concurenţa şi ajutoarele de stat existente în toate domeniile economiei naţionale.
• Instituirea urgentă a unui instrument de monitorizare a progresului realizat în sectorul concurenţei şi intervenţia imediată a Guvernului în caz de progres limitat în implementarea recomandărilor înscrise în Planul de Acţiuni pentru pregătirea pentru negocierea zonei de liber schimb cu UE.
• Dotarea urgentă a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei cu resurse umane corespunzătoare, inclusiv prin instituirea independenţei financiare a acesteia.
• Sensibilizarea societăţii cu privire la modul în care practicile anticoncurenţiale pot restricţiona accesul la oportunităţile de pe piaţa de afaceri internaţională şi efectelor lor negative.
Implementarea condiţiilor UE în domeniul politicii de concurenţă trebuie să fie privită pozitiv. În primul rând, aplicarea de către Republica Moldova a regulilor de concurenţă a UE este un pas vital pentru obţinerea calităţii de membru a UE. În al doilea rând, pe termen scurt, acest fapt conferă credibilitate angajamentului statului nostru de a aplica legislaţia naţională concurenţială la sine acasă, au conchis participanţii la masa rotundă.
Pe lângă grupul de lucru pe comerţ, servicii, concurenţă, Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană mai include altele două: agricultură şi dezvoltare regională; vize, frontiere şi regiunea transnistreană. Acest format este unul care reuşeşte să permită atingerea consensului dintre autorităţi şi societatea civilă pe formula politicilor care urmează a fi puse la punct şi totodată în practică pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.
Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, Centrul de Cercetare al Asociaţiei Slovace pentru Politică Externă, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova. Proiecte similare şi-au demonstrat deja eficienţa în Republica Slovacă, Serbia şi Bosnia şi Herţegovina. Paralel, un asemenea proiect este desfăşurat şi în Ucraina.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33