Nume
Parola
Vizualizări: 11079
Executor judecătoresc acuzat de procurori de abuz de serviciu
Chisinau, 18 Ianuarie 2011 — Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a dispus justiţiei cauza penală de acuzare a unui executor judecătoresc principal din cadrul Oficiului de Executare Bălţi în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) CP.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Avînd în procedură titluri executorii, emise în baza a două sentinţe pronunţate de Judecătoria Bălţi, prin care s-a dispus încasarea în folosul statului a mijloacelor băneşti în sumă de 4900 lei şi 5000 euro, intenţionat nu le-a transmis Inspectoratului Fiscal de Stat Bălţi, dar le-a folosit în scopuri personale.

La 26 noiembrie 2010 executorul a fost reţinut, actualmente avînd interdicţia de a părăsi ţara.

Pentru fapta săvîrşită persoana inculpată riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 150 la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare până la 3 ani, cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale