16 Noiembrie 2010 — Două decizii majore din domeniul audiovizualului au fost oarecum adumbrite de confruntările politice actuale. E vorba, în primul rînd, de cazul NIT-ului, post care, putem spune, a trecut ca prin urechea acului, scăpînd de sancţiunea cea mai dură care i se putea aplica – retragerea licenţei şi încasînd doar o amendă. A doua decizie importantă a CCA este cu siguranţă posibila revenire a TVR pe piaţa autohtonă a audiovizualului, după ce 2Plus a luat decizia de a retransmite acest canal public din România pe teritoriul Republicii Moldova.

Ambele decizii nu sînt deloc clare, necesitînd interogaţii suplimentare. În cazul sancţiunilor adoptate faţă de NIT, întrebarea este în ce măsură suntem martorii unei campanii politice de intimidare a presei de opoziţie sau e vorba de o acţiune legitimă a CCA care nu mai poate tolera încălcările frecvente a postului cu pricina. În cazul TVR, întrebarea s-ar formula în felul următor – de ce soluţia dată a fost identificată abia acum? Oare nu era mai bine ca proprietarul 2Plus să accepte un asemenea deznodămînt de la bun început sau, cel puţin, din momentul venirii la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană? Trebuie să recunoaştem că această întîrziere de cel puţin un an în acordarea dreptului de retransmisie este un pic enigmatică.

Postul de televiziune NIT acreditează ideea că sancţiunile aplicate lui nu sînt altceva decît parte a unei campanii furibunde a cărei finalitate ar fi lichidarea acestui canal naţional şi sugrumarea televiziunilor de opoziţie. În fond, conducerea acestui post sugerează că în Republica Moldova este orchestrată o campanie similară celei din Georgia, care s-a soldat cu transformarea celui mai antiguvernamnetal canal Imedi TV într-un post de televiziune loial puterii în 2008. Aceste acuzaţii trebuie tratate cu seriozitate, întrucît de ele depinde în mare măsura soarta democraţiei în ţara noastră.

nainte de a vorbi despre contextul politic, ar fi cazul să menţionăm că postul NIT se face vinovat de încălcări repetate ale principiului pluralismului de opinie, fapt demonstrat de numeroase monitorizări. Acest lucru nici nu prea este contestat de conducerea postului care, atunci cînd este întrebată de susţinerea făţişă a PCRM, preferă să atace CCA. De aceea, autovictimizarea la care se dedă conducerea postului trebuie tratată cu rezerve – postul de televiziune NIT nu respectă regulile jocului, susţinînd fără menajamente PCRM. De fapt, NIT-ul nu ne spune nimic altceva decît că ei fac ceea ce fac şi alţii – toate partidele importante, zic ei, şi-au tras posturi de televiziune. Din punctul nostru de vedere, acest argument este eronat – chiar dacă unele partide democratice, posibil, se bucură de sprijinul unor televiziuni, acest sprijin se manifestă pe o cale mult mai ocolită – buletinele de ştiri fiind concepute de o manieră suficient de echilibrată ca posturile să nu fie acuzate de susţinere făţişă. La NIT, însă, preferinţe politice voalate se transformă în partizanat orbesc şi nedisimulat. De aceea, sancţiunile sînt meritate pe deplin.

În acelaşi timp, constatăm o abatere de la Codul Audiovizualului. În această lege este stipulat că sancţiunile se aplică potrivit principiului gradualităţii. Asta înseamnă că, într-o ordine crescătoare, pentru aceeaşi încălcare, posturilor li se aplică următoarele sancţiuni a) avertizare, b) amendă, c) retragerea dreptului de a difuza publicitate pentru o anumită perioadă, d) suspendarea provizorie a licenţei de emisie, e) retragerea definitivă a licenţei. NIT-ul a primit pînă acum primele trei tipuri de sancţiuni. În cazul în care CCA dorea să fie coerent, el urma să aplice următoarea pedeapsă şi anume suspendarea provizorie a licenţei de emisie. Acest lucru nu s-a întîmplat, ceea ce ne face să credem că la un moment dat membrii CCA au dat înapoi cu preţul neglijării prevederilor Codului. Faptul că CCA n-a îndrăznit să se conformeze buchiei legii ar avea două explicaţii. Una este de natură politică – în plină campanie electorală, CCA a ezitat să suspende activitatea unui post susţinut de principalul partid de opoziţie din ţară, înţelegînd că va fi imediat transformat într-o ţintă de împroşcat cu noroi. O a doua explicaţie ar viza ineficienţa sistemului de aplicare a pedepselor. Exemplu Ploii de argint demonstrează că retragerea licenţei nu înseamnă în mod automat suspendarea activităţii postului. Postul pedepsit acţionează în judecată CCA, continuînd să emită pînă la adoptarea unei decizii finale. Ori luarea unei hotărîri poate să dureze cîţiva ani.

Cu toate acestea, obiectivul principal al CCA n-ar trebui să fie închiderea NIT-ului. Spunem acest lucru, fiind conştienţi de faptul că în cazul retragerii licenţei nimeni din breasla jurnalistică nu va sări în apărarea acestui post. Această lipsă de solidaritate este explicabilă, ţinînd cont de deciziile represive anterioare ale PCRM îndreptate împotriva mass-media democratice în perioada guvernării 2001-2009, dar şi de acţiunile subversive ale conducerii NIT-ului în raport cu unele posturi de televiziune din ţară (cunoaştem că unii directori mass-media au fost ţintiţi de tunurile NIT-ului). Cum s-ar zice, dinte pentru dinte. Şi, totuşi, NIT-ul trebuie să înţeleagă că astăzi televiziunile trebuie să caute modalităţi mai rafinate de susţinere a unor partide. Propaganda unilaterală şi calomniile fără drept de replică nu mai reprezintă instrumente acceptabile de „informare” a publicului. În cazul în care politica editorială a postului va rămîne neschimbată, închiderea lui va deveni o chestiune de timp. Şi de politică.

Revenirea TVR pe piaţa media autohtonă s-a făcut cu multe salve şi urale. În principiu, ne putem doar bucura de pe urma faptului că una din fărădelegile comuniştilor a fost reparată, deşi, vorbind de calitate, ne putem întreba cu ce este astăzi mai bun TVR decît Antena. Dar este enigmatică durata luării unei asemenea decizii. Vlad Filat vorbea permanent că în scurt timp TVR va emite pe unul din canalele naţionale. Şi, totuşi, am avut de aşteptat destul de mult ceea ce înseamnă că această decizie s-a copt greu şi a presupus cedări serioase.
De fapt, concesia de bază ni se pare cea făcută chiar de TVR. Avînd toate atuurile în mînă şi cu un proces la CEDO ca şi cîştigat împotriva Guvernului RM, acest post şi-a arătat disponibilitatea de a rezolva amiabil conflictul iscat, acceptînd de data aceasta soluţia retransmiterii, o soluţie care le-a mai fost oferită fără succes şi cu alte ocazii. În acelaşi timp, cel mai bine iese din această încurcătură Guvernul. Fiind principalul responsabil pentru retragerea licenţei TVR, el reuşeşte să aplaneze acest conflict prin intermediul proprietarului postului 2Plus, o companie privată, care consimte să facă modificări majore ale transmisiunilor sale.

Nu putem găsi cu uşurinţă răspuns la această schimbare de macaz a TVR care a consimţit să accepte retransmisiunea. Probabil, explicaţia ţine, totuşi, de încălzirea climatului politic dintre Chişinău şi Bucureşti, reprezentînd un gest de bunăvoinţă făcut de conducerea României în raport cu cea a Moldovei. S-ar putea ca Bucureştiul să nu-şi fi dorit să cîştige procesul de la CEDO împotriva unui Guvern pe care începuse să-l simpatizeze. În acelaşi timp, remarcăm şi jocul politic al proprietarului postului 2Plus care, indiferent de propriile politici interne, a acceptat să meargă pe mîna guvernului ca să rezolve disputa.

În fond, toată lumea ar trebui să fie fericită. Aşteptăm retragerea cauzei de la CEDO şi aplanarea unui alt conflict generat de fosta putere comunistă. Rămînem, însă, cu un gust amar pentru că soluţia a venit cu multă întîrziere într-o situaţia în care miza dezbaterii nu mai este atît de mare. Din punctul nostru de vedere, revenirea TVR reprezintă o victorie tardivă şi incompletă. În cazul dat funcţionează doar principiul compensaţiilor întîrziate – mai bine mai tîrziu decît niciodată.

Articol scris în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”.

Proiect implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Opiniile exprimate în acest articol aparţine autorilor nu reflectă neapărat punctul de vedere al Comisiei Europene.