17 August 2010 — Persoanele cu dizabilităţi sunt dependente de prestaţiile sociale, care le permit doar supravieţuirea, şi au puţine şanse de se integra în societate. Astfel, numeroase persoane cu dizabilităţi rămân în continuare excluse din viaţa socială. Elementar, persoanele cu deficienţe motorii sunt condamnate să îşi petreacă timpul acasă, fiind dependente de rude, în lipsa unor rampe de acces sau a unor rampe prea abrupte, inclusiv în multe instituţii publice. Şi dreptul la muncă este unul parţial asigurat, în condiţiile în care angajatorii se feresc de persoane în cărucior, iar contractul de muncă la domiciliu al persoanei cu dizabilitate nu este reglementat.

Pentru a asigura o viaţă normală persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile trebuie să facă mai multe eforturi pentru a le garanta exercitarea drepturilor fundamentale, de la educaţie la participarea politică şi civică. Mai ales că la 9 iulie 2010 Parlamentul RM a ratificat în sfârşit Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Acestea sunt principalele concluzii ale celei de-a patra ediţii a Monitorului Social, cu genericul „Integrare, oportunităţi egale şi protecţie a persoanelor cu dizabilităţi”, prezentat azi, 17 august 2010, la IDIS „Viitorul”. Buletinul apare cu suportul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.

Persoanele cu dizabilităţi sunt supuse marginalizării încă de pe băncile şcolii, susţine unul din autorii studiului, experta în politici sociale şi dezvoltare, Viorica Antonov: „Din cauza condiţiilor economice, în şcolile speciale lipsesc tehnologii adaptive pentru limitări de vedere, auz şi mobilitate. Însăşi noţiunea de şcoală specială le face pe persoanele cu dizabilităţi să se simtă diferite de semenii lor”. Experta sugerează autorităţilor să adopte o Concepţie a Educaţiei Incluzive, care ar permite o integrare efectivă în comunitate. Or, la acest moment nici măcar programele de studii speciale nu sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Educaţiei sau sunt învechite.

Felul în care sunt construite locuinţele marchează viaţa persoanelor cu dizabilităţi, explică Viorica Antonov: „Politica de opţiuni de locuinţe pentru persoanele cu dizabilităţi trebuie să înceapă de la scara sau parterul propriei locuinţe a persoanei cu dizabilitate, fără ca aceasta să fie deplasată într-un mediu mai puţin socializat. Cea mai proastă soluţie este construirea unor locuinţe specializate, care devin adevărate ghetouri, izolând persoanele cu dizabilităţi, făcând şi mai dificilă sarcina de integrare”.
Pentru a evita discriminarea la angajare a persoanelor cu dizabilităţi, studiul recomandă includerea în Codul Muncii a posibilităţii de a lucra în măsura posibilităţii, cum ar fi la domiciliu. Angajatorii trebuie somaţi la rândul lor să nu pună la interviu întrebări referitoare handicap. Decizia de angajare ar trebui luată doar în baza calificării. La rândul lor, pensiile de invaliditate ar trebuie substituite cu pensiile de asigurare socială. Pe durata procesului de reformare a sistemului de pensii, autorităţile trebuie să se asigure că persoanele nu suportă pierderi de venituri la trecerea de la pensia pentru pierderea capacităţii de muncă la pensia pentru limita de vârstă.

Experta în politici sociale Lucia Gavriliţă, co-autorul studiului, insistă pe modificarea definiţiei de invaliditate şi a metodologiei de evaluare a dizabilităţii. Or, definiţia actuală este una învechită şi nu face decât să umbrească şi mai mult imaginea acestor persoane în societate. Autorii pledează pentru crearea unei instituţii naţionale independente de apărare şi de promovare a drepturilor persoanelor cu probleme psihice şi deficienţe intelectuale din instituţiile psihiatrice, dar şi a persoanelor cu dizabilităţi în general. Asta în condiţiile în care numărul persoanelor cu dizabilităţi creşte de la an la an.