Nume
Parola
Vizualizări: 3136
Alexandra Can: „Trebuie ca la posturi de conducere să nimerească cei mai buni, cu experienţă bogată, adevăraţi profesionişti, cei care nu vor politiza măsurile propuse”
22 Septembrie 2009 — Interviul „Monitorul de Business” cu Alexandra Can, directorul general al fabricii de marochinărie „Artima”


„Sectorul real demult simţea că apasă criza, despre aceasta trebuia să ştie şi Guvernul, dar ei au liniştit lumea că criză nu va fi”

MB: Cum a resimţit criza întreprinderea pe care o conduceţi?

AC: S-a simţit că vine criza imediat după inundaţiile din 2008. Am ieşit şi cu o propunere la patronatul nostru pentru a introduce nişte modificări de moment ce ar minimaliza efectele crizei, inspirate din toate izvoarele posibile, oameni de ştiinţă, teorii ale dezvoltării economice, experienţa altor ţări, seminare etc.

De la început, ei au fost cam sceptici, dar până la urmă au căzut de acord cu noi. Sectorul real demult simţea că apasă criza, despre aceasta trebuia să ştie şi Guvernul (puterea), dar ei au liniştit lumea că criză nu va fi. Noi ne-am pregătit pentru ea. Când a început să scadă leul euro de la 16-17 lei la 14, noi, exportatorii am înţeles că ne va fi foarte greu. Nu mai încasezi aceeaşi sumă în lei pentru produsele vândute, respectiv nu faci faţă plăţilor interne, nu poţi achita salariile, impozitele, scade rentabilitatea.

Pe lângă criza economică, ne-a mai afectat şi introducerea vizelor pentru cetăţenii români, cetăţeni europeni, în sensul că ei nu mai puteau să-şi exercite datoriile faţă de agenţii noştri economici, „Artima”, „Romaniţa”, deoarece, de exemplu, reprezentantul nemţilor era cetăţean român care venea şi verifica calitatea produsului, materiei prime, respectarea standardelor etc.

La acest moment, dacă comparăm cu 2005-2006, volumul producţiei a scăzut cu 35%, din peste 700 de oameni avem doar 300 de oameni angajaţi. În plus, colaborăm cu mai mulţi agenţi economici: „Romaniţa”, „Artima” şi în condiţii de sub-contract cu 12 întreprinderi mici. Acum am rămas o singură întreprindere – „Artima”.

„Am pierdut toate rezervele financiare pe care le-am acumulat”

Am pierdut toate rezervele financiare pe care le-am acumulat şi începusem şi trei proiecte pentru dezvoltarea întreprinderii, dar ele au fost stopate, care la 70%, care la 50%. Acum, aceşti bani nu mai pot fi folosiţi. Am început să plătim ceea ce era necesar la moment, noi nu ne-am putut permite să nu achităm salariile, impozitele ori să nu cumpărăm materie primă. Am apelat şi la credite bancare, să completăm mijloacele circulante. Statul ar putea să ia exemplu şi în caz de criză economică să îşi revizuiască cheltuielile, să stabilească ce este absolut necesar, dar şi ce este un lux.

MB: Cu ce se ocupă „Artima”?

AC: Noi activăm în Republica Moldova din 1945. Noi producem mărfuri din compartimentul industriei uşoare, mai precis valize, genţi de călătorie. Această nişă a pieţii o deţinem de vreo 10-12 ani, deoarece avem o piaţă bună de desfacere peste hotarele ţării, dar în fond putem produce accesorii pentru îmbrăcăminte, portmonee, curele, rucsacuri etc.

MB: Cine sunt clienţii dvs.?

AC: Noi producem şi pentru Belgia, Italia, România, Germania etc. Nu lucrăm în loan (împrumut), dar nici nu vindem produsul totalmente în nume propriu, deoarece într-o unitate de produs de-al nostru intră între 80 şi 126 de denumiri de materii prime, ori în Moldova dacă găsim 2,3, maximum 4 poziţii, care ar fi pungi ori elastice pentru ambalaj, etc. Deoarece în fond noi nu producem carton, cutii pentru ambalaj, deoarece la exterior ele poate şi se aseamănă, dar conţinutul diferă, astfel cutiile noastre de carton, până ajung în Germania, se fac praf şi toată producţia este prăfuită şi murdară şi nu mai poate fi vândută. De aceea, clienţii au dreptul să-şi verifice produsul la orice stadiu.

Iată de ce materia primă este în mare parte importată, 80% o asigură clientul, altele 20% le cumpărăm noi. În aşa caz, misiunea partenerilor noştri este să se asigure că noi utilizăm materia primă procurată standard, cu certificat ecologic şi corespunde celui aflat la depozitul nostru. Dacă produsul nostru nu trece de controlul calităţii superioare, atunci el nu poate fi exportat, deci nici vândut.

MB: Să înţelegem că fiecare din aceşti parteneri poate să vină să se asigure personal de calitatea produselor?

AC: La înţelegere. Dacă produsul este complex din punct de vedere tehnologic (de exemplu, acum noi trebuie să facem o valiză care este deocamdată unică, prin care acul trebuie să străbată carcasa de fier şi nu pur şi simplu să coase, ci să împletească), atunci chiar noi îi rugăm să vină să verifice. Sunt multe probleme când nu putem însuşi tehnologiile noi, deşi suntem foarte capabili, există totuşi teme tehnologice care în fosta URSS nu au fost cunoscute. Noi nu le putem şti pe toate. Dar nu e doar cazul nostru, atunci când cumpărătorul verifică produsul la orice stadiu.

MB: Întreprinderea dumneavoastră este orientată doar pe piaţa externă, ori şi pe cea internă?

AC: Noi suntem orientaţi spre toate pieţele, de este vorba de CSI, UE ori SUA. Important e să avem ce câştiga.

Pentru Moldova, producem în jur de 4-5%, putem produce şi 100%, dar nu ne cumpără nimeni mărfurile. O fabrică mare ca a noastră într-o săptămână ar îndestula cererea de un an a ţării. De aceea, noi lucrăm pe comandă concretă, cu garanţie de plată.

Dacă producem un model sub 300 de unităţi, atunci el nu mai este rentabil, deoarece nu este tehnologizat. Vă imaginaţi, dacă noi începem să producem un model, trebuie să o facem minimum câteva zile, deoarece de exemplu pentru a face o mie de bucăţi, în prima zi vom face 50, a doua 100 iar a treia deja 350, adică într-un fel în progresie geometrică.

Am putea deschide un mic grup, care ar face produse de tipul „Puma” ori „Samsonite” (deoarece aceste produse la noi se aduc cu bucata, nu angro şi se distribuie la câteva magazine), dar în Moldova deja există vreo câteva firme mici care fac producţie şi încearcă să supravieţuiască, noi nu avem niciun interes să îi distrugem. Nouă, din contra, ne-ar părea bine ca pe piaţă să fie mai multe întreprinderi de acest fel, deoarece poţi să cooperezi cu ei, nu ar fi necesar atunci pentru un anumit gen de acţiune să cumperi nişte utilaje foarte costisitoare, munca ar fi astfel divizată.

„În industria uşoară sunt circa 60 de mii de locuri de muncă, adică efectul social al acestei ramuri este unul destul de înalt, mai ales că 80-85% sunt femei, care nu îşi pot lăsa copiii şi să plece”

MB: Cum credeţi, de ce la noi, în pofida cererii, nu se produc ambalaje de calitate?

AC: De vină sunt tehnologiile. Noi am fi foarte bucuroşi să avem companii care ne-ar vinde aceste produse, astfel vom eficientiza şi cheltuielile, ceea ce ne va permite să facem faţă concurenţei. Acum, de exemplu, am găsit pe cineva care trebuie să verifice dacă cutia lor de carton, la o fricţiune de o durată nu mai mică de trei zile fără întrerupere, nu face praf, care ar deteriora produsul nostru.

Să sperăm că acum poate vom avea o politică de protejare a investiţiilor, o liberalizare, încurajare a dezvoltării business-ului anume în sfera producerii, deoarece această sferă creează locuri de muncă pentru acele persoane care nu pot pleca peste hotare şi pe care îi poţi învăţa să facă nişte lucruri. Deoarece acei care pot face altceva se descurcă şi fără ajutorul nostru. În industria uşoară sunt circa 60 de mii de locuri de muncă, adică efectul social al acestei ramuri este unul destul de înalt, mai ales că 80-85% sunt femei, care nu îşi pot lăsa copiii şi să plece.

MB: Scăderea de 35% a fost cauzată oare doar de criza mondială?

AC: Prima problemă a scăderii volumelor a fost exodul masiv (din 2005) a oamenilor în afară. De asemenea, din cauza crizei, deoarece foarte mult au fost afectaţi clienţii noştri, s-au micşorat vânzările.

Efectul crizei a fost unul destul de grav, noi ajunsesem de exemplu la un salariu mediu de 3500 de lei în prima jumătate a anului 2008, acum nivelul salariului a scăzut de două ori, deoarece celelalte cheltuieli, să le spunem constante, au rămas (energie electrică, pază, sector mecanic şi altele). Cine găseşte ceva mai bun, pleacă. Însă, ceva mai bun în Republica Moldova practic nu este. Dacă pleacă, pleacă să lucreze la negru, fără carnet de muncă.

„Ei nu au făcut nimic”

MB: Cum a reacţionat totuşi Guvernul la propunerile dvs. anti-criză?

AC: Încă în iulie am ieşit, din numele patronatului, cu 28 de puncte, o scrisoare, înaintată Guvernului. Răspunsul a venit cu mare întârziere, ni s-a răspuns punct cu punct, dar formal şi evaziv, că legea este aşa şi că pe viitor vom examina. Cu toate că Guvernul avea dreptul încă înaintea alegerilor din iulie, să ia nişte decizii prin intermediul ordonanţelor, fără a trece prin procedura legislativă obişnuită, ei nu au făcut nimic. Noi nu am cerut cine ştie ce, noi am cerut nişte măsuri ce puteau fi implementate fără prejudicii pentru stat, ca să menţinem pe linia de plutire întreprinderile exportatoare ce au garanţii de vânzare.

În genere, mi se creează impresia că astăzi funcţionarii publici sunt înfricoşaţi să-şi asume nişte responsabilităţi. Posibil că nu au susţinere din partea şefilor, ori consideră greşit că sunt mici şi nu ştiu nimic. În viziunea mea, din contra, cei mai mici văd primii ce şi cum se întâmplă, analizează şi după aceasta merg la şefii ierarhic superiori cu problemele şi eventualele soluţii.

Eu zic că acum Guvernul şi structurile lui nu vor politizate, ceea ce e foarte important. Trebuie ca la posturi de conducere să nimerească cei mai buni, cu experienţă bogată, adevăraţi profesionişti, cei care nu vor politiza măsurile propuse spre implementare.
Ataşamente:
2381_Monitor_11.pdf