Nume
Parola
Vizualizări: 2569
Cooperarea cu CALM – unul dintre rezultatele președintelui Maia Sandu!
2 Aprilie 2021 — Inițierea colaborării strânse a Președinției cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) constituie una dintre realizările președintelui Maiei Sandu în cele o sută de zile de activitate. „Este o continuare a angajamentului meu de a sprijini independența politică și financiară a primarilor de orice presiuni și eforturile mele de a atrage fonduri la nivel local din partea UE pentru dezvoltarea localităților”, se menționează în raportul de activitate prezentat de președinte.

Amintim că la 1 februarie, de Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, a fost semnat un acord de cooperare între Președinție și CALM. Acordul prevede cooperarea în elaborarea actelor normative; în domeniul monitorizării modului de implementare a înțelegerilor și a documentelor de politici în domeniul APL și cel ai reformei administrației locale, descentralizării și autonomiei locale; includerea componentei APL/descentralizare/dezvoltare locală- regională în sfera de activitate internațională a Președintelui RM; stabilirea și întărirea relațiilor internaționale între autoritățile publice locale din țară cu cele din străinătate etc.

La 12 martie, în cadrul unei întrevederi a președintelui Maia Sandu cu mai mulți primari, membri ai CALM, au fost abordate subiecte ce vizează criza sanitară și politică din țară, dar și problemele APL-urilor care rămân nesoluționate de mai mult timp.

Președintele Maia Sandu va participa la ședința Adunării Generale a Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din sud-estul Europei NALAS. Menționăm că din 13 aprilie Republica Moldova și CALM-ul vor deține timp de un an președinția NALAS.

Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din sud-estul Europei NALAS este una dintre cele mai puternice și reunește asociațiile autorităților locale din toate țările balcanice, inclusiv Slovenia, Serbia, Macedonia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Bulgaria, România, Republica Moldova, Albania, Turcia sau Grecia. NALAS activează în domeniul consolidării capacităților asociațiilor reprezentative ale APL din sud-estul Europei și reprezintă un centru de prestare a unor servicii asociațiilor membre. În cadrul NALAS există mai multe grupuri de lucru în domeniul descentralizării financiare, eficienței energetice, dezvoltării capacităților asociațiilor, a serviciilor publice locale, elaborarea studiilor, oferirea expertizei necesare APL etc.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă