Vizualizări: 2415
Primarul de Buțeni, Hâncești Ion Harbuz: „Cerem guvernanților să ia mâinile de pe bugetele locale”
3 Decembrie 2020 — În calitate de reprezentant al aleșilor locali din raionul Hâncești, primarul de Buțeni, Hâncești Ion Harbuz cere guvernanților să respecte legislația, Constituția Republicii Moldova și Carta Europeană a Autonomiei Locale. Declarația a fost făcută în cadrul protestului organizat de CALM împotriva plafonării taxelor locale. „Cerem Guvernului să ia mâinile de pe bugetele locale și să ne permită să colectăm puținii bani care ajung în sate pentru infrastructura drumurilor, iluminatul stradal și alte investiții.”
Ion Harbuz spune că protestele vor continua în cazul în care aleșii locali nu vor fi auziți și nu se va renunța la inițiativa de a plafona taxele locale. „Promitem guvernanților că vom ieși în stradă cu cetățenii pentru a proteja dreptul nostru la autonomie locală.”
Amintim că mai mulți primari, dar și experți în domeniul economic s-au pronunțat împotriva plafonării taxelor locale. Cu toate acestea, la 30 noiembrie, Executivul a votat proiectul cu privire la politica bugetar-fiscală pentru anul 2021 care prevede și plafonarea taxelor locale. Parlamentul va decide dacă aprobă sau nu limitarea autonomiei locale prin plafonarea taxelor.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33