Nume
Parola
Vizualizări: 1959
Activitatea de muncă și garanțiile sociale în cadrul primăriilor din Republica Moldova – subiecte de interes pentru femeile primar de la primul mandat!
18 August 2020 — La 14 august a avut loc seminarul „Activitatea de muncă și garanțiile sociale în cadrul primăriilor din Republica Moldova, inclusiv în perioada pandemiei.” Evenimentul a fost organizat pentru femeile primar la primul mandat de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor – UN Women, finanțată de Suedia.

În deschiderea sesiunii de instruire, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a salutat această oportunitate a femeilor primar de a însuși lucruri necesare în activitate și a vorbit despre necesitatea conjugării eforturilor aleșilor locali în vederea creării mai multor oportunități de dezvoltare a comunităților locale.

În prezentarea sa, expertul CALM Cătălina Scorțescu a prezentat legislația aplicabilă în cadrul activității primăriilor și a vorbit despre obligațiile angajatorului în vederea asigurării egalității între femei și bărbați, dar și despre competențele APL privind asigurarea egalității de gen.

În alt context, expertul a adus în discuție aspecte privind activitatea primarului, incompatibilitățile acestei funcții, dar și condițiile în care poate fi suspendat mandatul alesului local. Salarizarea, garanțiile sociale pentru aleșii locali în perioada exercitării mandatului, dar și după încetarea activității au fost alte subiecte abordate în cadrul seminarului on-line.

În a doua parte a evenimentului femeile primar au avut posibilitatea să însușească mai multe despre modalitățile de instituire a funcției de viceprimar; condițiile necesare pentru a candida la o funcție publică; statutul funcționarilor publici din primării, dar și incompatibilitățile funcțiilor acestora.

Activitatea și atribuțiile secretarului Consiliului local, garanțiile sociale pentru funcționarii publici, activitatea altor salariați din primărie au fost, de asemenea, în vizorul participanților la eveniment. Totodată, femeile primar au aflat mai multe despre salarizarea personalului din primării și instituțiile subordonate APL, dar și despre remunerările în caz de cumulare a funcției de bază cu funcția vacantă; în ce condiții pot fi acordate suplimentele la salariu, dar și cum se întocmește un contract colectiv de muncă în cadrul primăriilor. Un exemplu de contract colectiv de muncă a fost prezentat doamnelor primar și va fi expediat tuturor membrelor CALM.

În perioada 18-20 august vor avea loc alte trei seminare de instruire pentru femeile primar la primul mandat.

Toate aceste evenimente sunt parte a programului de consolidare a capacităţilor femeilor primar, de facilitare a schimbului de experienţă şi a relaţiilor dintre ele, de creare a oportunităţilor de comunicare permanentă între femeile primar și promovarea intereselor lor, inclusiv în contextul COVID-19. Proiectul este implementat de Congresul Autorităților Publice Locale din Moldova (CALM), cu susținerea Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor – UN Women și este finanțat de Suedia.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă