Nume
Parola
Vizualizări: 1782
Zece ani de la înființarea Parteneriatului Estic! Învățăm din experiența UE în identificarea obiectivelor de dezvoltare durabilă, alături de Lituania, Georgia, și Ucraina!
17 Octombrie 2019 — Asociația Autorităților Locale din Lituania, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Lituania și PLATFORMA - coaliția guvernelor locale și regionale și asociațiile acestora, active în cooperarea pentru dezvoltare, cu sprijinul Uniunii Europene organizează la 24-25 octombrie 2019 la Vilnius, Lituania, Forumul liderilor locali UE - Parteneriatul Estic. Evenimentul are loc în contextul marcării a 10 ani de la lansarea în 2009 a Parteneriatului Estic (PE).

Partenerii Forumului sunt Ministerul Mediului al Republicii Lituania, municipalitatea orașului Vilnius, Consiliul Municipalităților și Regiunilor Europene (CEMR), Oficiul din Lituania al Consiliului Nordic de Miniștri, Asociația Națională a Autorităților Locale din Georgia, Asociația Orașelor Ucrainene și Congresul Autorităților Locale din Moldova.

Forumul are ca obiectiv consolidarea cooperării dintre țările Uniunii Europene și cele ale Parteneriatului Estic, împărtășirea bunelor practici în identificarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și să inspire viitorul cadru al PE. Autoritățile locale joacă un rol esențial în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Numeroase studii arată că aproximativ 70 la sută din rezultatele dezvoltării durabile sunt obținute de autoritățile locale. Municipalitățile reprezintă locul în care politica de dezvoltare durabilă este transformată în acțiuni reale și rezultate tangibile pentru cetățeni. Municipalitățile lituaniene, dar și municipalitățile georgiene, moldovenești sau ucrainene se confruntă cu o lipsă de competențe în implementarea politicilor de dezvoltare durabilă, au nevoie de cunoștințe cu privire la contribuția ODD la dezvoltarea economică a municipiilor și orașelor și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În cadrul evenimentului, reprezentanții Comisiei Europene, ai municipalităților europene, instituțiilor naționale și altor părți interesate vor prezenta prioritățile principale, rezultatele și provocările viitoare privind dezvoltarea durabilă, precum și fondurile și programele de finanțare, dar și din experiența practică. Forumul este finanțat de Programul de cooperare pentru dezvoltare și democrație al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Asociația autorităților locale din Lituania și PLATFORMA.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă