Vizualizări: 1857
Primarii sunt locomotivele nevăzute ale unui stat
18 Septembrie 2019 — „13 consilii raionale au relații de colaborare și cooperare cu Consiliul județean Vaslui, ceea ce înseamnă aproape 6 milioane euro finanțări prin programe europene transfrontaliere sau din bugetul consiliului județean Vaslui." Declarația a fost făcută de vicepreședintele Consiliului județean Vaslui Vasile Mariciuc în cadrul reuniunii aleșilor locali din România și Republica Moldova ce a avut loc la 15 septembrie, la Vatra, Strășeni. Oficialul a sugerat reprezentanților din cele zece județe puternice ale României, printre care Cluj, Constanța și Prahova, să asigure cu mai bune rezultate asemenea colaborări.
Vicepreședintele Consiliului județean Vaslui a menționat că primarii au o misiune nobilă. „Sunt profesor de meserie. Într-o vreme am crezut că nu există o ocupație mai grea pe lumea asta decât filosofia. Înaintând în viață și devenind director am crezut că o ocupație mai complicată pare a fi contabilitatea. Soarta a vrut să ajung și în administrația publică locală și am înțeles că priceperea, dibăcia unui om o reprezintă prestația lui ca primar, pentru că sunt foarte multe chestiuni pe care trebuie să le gestioneze. Domnul primar, împreună cu Consiliul local trebuie să ajungă la un echilibru astfel încât acordurile dar și legile care se fac să capete o întruchipare concretă la nivelul localității."
Potrivit lui Vasile Mariciuc, aleșii locali sunt locomotivele nevăzute, dar din ce în ce mai recunoscute a ceea ce înseamnă o bună administrare a unei localități. „Să nu uitați niciodată că aveți motiv de mare mândrie că lucrați în APL – administrația fiind una din osaturile unui stat modern, alături de sănătate, educație etc."
În altă ordine de idei, oficialul a afirmat că una dintre bolile noastre este dezbinarea. „Iată de ce mă bucură faptul că la acest eveniment și-au dat întâlnire structuri asociative din cele două state. Satul românesc a fost o unitate extrem de solidă, de comunitate adevărată, de aceea e bine că redescoperim forța și importanța asocierii", a conchis vicepreședintele Consiliului județean Vaslui.
Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33