Vizualizări: 1958
Deputatul în noul Parlament Alexandru Botnari: „Cunosc toate politicile care ar ușura munca primarilor și voi munci foarte mult în această direcție”
15 Martie 2019 — Primarul orașului Hâncești Alexandru Botnari, vicepreședinte al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost ales de către cetățenii din circumscripția nr. 38 să-i reprezinte în Parlamentul Republicii Moldova. Din interviul pentru calm.md aflăm care vor fi prioritățile deputatului Alexandru Botnari în următorii patru ani, dar și dacă este posibilă o reformă a APL până în toamnă, atunci când cel mai probabil vor avea loc alegeri locale.
Cum a fost această campanie electorală?
Alexandru Botnari: A fost complicat, de la cetățeni am așteptat un alt rezultat, având în vedere munca pe care am depus-o în calitate de primar în cei 16 ani. Îmi pare o absurditate faptul că cineva care nu a făcut nimic în acest oraș a luat aproape jumătate din voturi.
De ce este important să avem aleși locali în Parlament?
Alexandru Botnari: Sunt necesare multe schimbări în administrația publică locală, deoarece la ora actuală aceasta cam este delăsată. Trebuie să acordăm mai multe împuterniciri APL, mă refer, în mod special, la nivelul I, să le dăm posibilitatea să acumuleze anumite impozite ca să poată să facă lucruri bune în localitățile lor. În afară de aceasta, mă interesează foarte mult subiectul privind reforma administrativ-teritorială, voi opta pentru ca aceasta să fie implementată, să fie municipalități și nu raioane. Nu sunt de acord cu comasarea mai multor primării, deși sunt și unele unități cu doar 200 de cetățeni.
E posibilă realizarea acestei reforme până în toamnă, atunci când s-ar putea să avem alegeri locale?
Alexandru Botnari: Practic, acest lucru nu este real, vom vedea însă și în funcție de cât de repede va fi creată noua coaliție de guvernare, dar și de ce se va întâmpla în continuare în Parlament.
Unii cetățeni afirmă că după aceste alegeri, mai mulți deputați vor acorda o atenție mai sporită zonelor de unde au acumulat voturi.
Alexandru Botnari: Nu cred că este corect. Eu întotdeauna am muncit pentru soluționarea problemelor tuturor cetățenilor, nu doar pentru cei care m-au votat. Așa voi proceda și de acum încolo, împreună cu echipa din care fac parte. În ultimii doi ani foarte multe lucruri s-au schimbat și așa va fi și în continuare.
Aveți o experiență bogată în APL, ați reușit să realizați mai multe proiecte în Hâncești. Nu vă va lipsi activitatea de la Primărie?
Alexandru Botnari: În cei 16 ani de muncă am investit în Hâncești circa 900 milioane de lei. Am venit la cârma acestui oraș când nu era lumină stradală, nici gazoduct, apă sau canalizare. Nu a fost simplu, dar în viață sunt momente când trebuie să faci o schimbare, ca să poți face lucruri mai multe și mai mari.
Ați identificat o persoană pe care o veți susține în alegerile locale din Hâncești?
Alexandru Botnari: Încă nu, dar sunt convins că voi fi implicat la maxim pentru a susține acele persoane care vor putea să continue lucrurile bune pe care le-am început, deoarece am planuri foarte mari pe care urmează să le vedeți și DVS, nu doar pentru municipiul Hâncești, dar pentru toată regiunea.
În lipsa alesului local, la Primăria din Hâncești este o echipă consolidată care să facă față provocărilor până la următoarele alegeri?
Alexandru Botnari: Sunt convins de acest lucru. Am o echipă consolidată, alături de care am muncit ani de zile și nu-mi fac griji în această privință.
Presupun că majoritatea primarilor din Republica Moldova își pun mari speranțe în cei câțiva reprezentanți ai APL care au acces în Parlament...
Alexandru Botnari: Eu cunosc toate politicile care ar putea ușura munca primarilor și voi munci foarte mult în această direcție. Primarii sunt aleși direct de către cetățeni și este necesar să facem mai multe schimbări în legislație pentru ca să le fie mai ușor să înregistreze rezultatele pe care cetățenii le așteaptă .
Spuneați că printre prioritățile DVS va fi reforma administrației locale, dar și majorarea impozitelor care să ajungă în bugetele locale…
Alexandru Botnari: Nu putem vorbi despre majorarea impozitelor, acest lucru nu este real. Ne propunem ca unele impozite care se duc acum la nivelul central să fie împărțite în așa fel încât să poată supraviețui și autoritatea publică locală. De asemenea, intenționăm să dezvoltăm unele fabrici de producție care ar putea avea un impact economic în localități și chiar în regiuni.
Sunteți și vicepreședinte al CALM. Cum ar trebui să fie cooperarea între autoritățile centrale și CALM?
Alexandru Botnari: Când se va începe lucrul în Parlament vom avea discuții și, în urma propunerilor ce vor veni de la CALM, care reprezintă, în primul rând, autoritățile publice locale de nivelul I, vom decide. Din CALM astăzi fac parte nivelul I și nivelul II, deși nu am prea văzut ca nivelul II să fie activ în cadrul acestei organizații. Trebuie de aranjat lucrurile în cadrul CALM în așa fel încât să avansăm, nu să regresăm.
De ce este nevoie de CALM?
Alexandru Botnari: Întotdeauna CALM-ul a fost de ajutor tuturor primarilor. Urmează să discutăm și să îmbunătățim lucrurile.
Vă mulțumim!

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33