Nume
Parola
Vizualizări: 4111
Campania de colectare a semnăturilor în favoarea demisiei Primarului de Chişinău este lansată oficial
15 Iulie 2014 — Astăzi, Comisia Electorală Centrală, în cadrul unei şedinţe, a aprobat modelul listelor de subscripţie pentru colectarea semnăturilor în favoarea organizării unui referendum de demitere a Primarului General de Chişinău, precum şi modelul legitimaţiei membrului grupului de iniţiativă care va avea dreptul să colecteze semnăturile.

În legătură cu aceasta, Igor Dodon, preşedintele Grupului de iniţiativă a declarat: „Noi vom merge consecvent pe demisia groparului general Dorin Chirtoacă, deoarece situaţia din Chişinău a degradat şi s-a îrăutăţit în toate domeniile, incepînd cu construcţiile ilegale, mansardare, transport public etc.”

Igor Dodon s-a adresat cu un apel către toţi chişinăuienii să se cosolideze şi să participe foarte activ în colectarea semnăturilor, pentru ca primarul capitalei să fie trimis în istoria ruşinoasă a mun. Chişinău. Liderul PSRM a menţionat că va cere demisia lui Chirtoacă pentru 30 noiembrie 2014, concomitent cu alegerile Parlanentare, pentru a nu face cheltuieli suplimentare de bani publici, iar demisia actualei Guvernări la nivel de Parlament şi a lui Chirtoacă să fie hotărîte în aceeaşi zi.

Amintim că pe data de 3 iunie curent Curtea de Apel Bălţi a înregistrat grupul de iniţiativă privind organizarea referendumului de demitere a primarului de Chişinău (după 15 luni de la constituire) şi a dispus colectarea semnăturilor în favoarea organizării referendumului în termenul cel mai scurt prevăzut de legislaţie – 30 zile. Socialiştii s-au adresat la Curtea Supremă de Justiție cu solicitarea de modificare a termenului de colectare a semnăturilor de la 30 zile pîna la minimum 60, iar pe data de 1 iulie curent s-au adresat la CEC după listele de subscripţie.