Nume
Parola
Vizualizări: 2461
Comunicat de presă cu privire la proiectul de lege privind acordarea subvenţiilor pentru încălzire în perioada rece a anului
Chişinău, 21 Octombrie 2008 — Astăzi, 21 octombrie, Preşedintele PLDM, deputatul Vlad Filat a depus la Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova proiectul de Lege privind acordarea subvenţiilor pentru încălzire în perioada rece a anului, elaborat de Partidul Liberal Democrat din Moldova. Conform proiectului, de subvenţionare directă vor beneficia 368 mii de familii. Între acestea: familii care au în componenţa lor persoane cu disabilităţi încadrate într-un grad de invaliditate, indiferent de cauza acesteia; familii care şi-au pierdut întreţinătorul; familii cu mulţi copii, familii de pensionari şi pensionari solitari. Cuantumul subvenţiei reprezintă o compensare în medie a 40 la sută din cheltuielile pentru încălzire a acestor categorii de cetăţeni socialmente vulnerabili. Costul estimativ al proiectului în primul an de implementare a legii este de 394 milioane de lei şi urmează a fi acoperit din Bugetul de stat, prin intermediul Fondului de subvenţii pentru încălzire în perioada rece a anului. Fondul urmează să fie creat din taxele pe valoarea adăugată pentru livrarea de gaze naturale şi pentru comercializarea gazului lichefiat şi din încasări de accize la benzină şi motorină. Proiectul de lege a fost elaborat pentru a asigura accesul categoriilor defavorizate ale populaţiei la agentul termic în perioada rece a anului, respectînd principiile echităţii sociale, a solidarităţii, parteneriatului şi responsabilităţii, şi pentru a eficientiza sistemul de prestaţii sociale. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova