Nume
Parola
Vizualizări: 2509
Comunicat de presă cu privire la iniţiativa legislativă a deputatului Vlad Filat, Preşedintele PLDM
Chişinău, 17 Octombrie 2008 — Astăzi, 17 octombrie 2008, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputatul Vlad Filat a înaintat o iniţiativă legislativă referitoare la crearea prin Hotărîrea Parlamentului a Comisiei speciale pentru monitorizarea şi elaborarea măsurilor necesare privind minimalizarea impactului crizei financiare mondiale asupra economiei Republicii Moldova. Proiectul de hotărîre prevede instituirea unui organ special al Legislativului, format din reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei, Băncii Naţionale, Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Curţii de Conturi, ce va avea în sarcină monitorizarea impactului crizei financiare mondiale asupra economiei naţionale, precum şi elaborarea măsurilor ce se impun pentru minimalizarea efectelor negative. Proiectul de hotărîre a fost depus la Biroul Permanent al Parlamentului Republicii Moldova. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova