Nume
Parola
Vizualizări: 3031
Primarul de Sărata Veche, Fălești Maria Galiț: Ne temem că mâine-poimâine vom rămâne fără angajați în APL”
8 Noiembrie 2021 — Primarul comunei Sărata Veche, Fălești, vicepreședintele CALM, Maria Galiț atrage atenția asupra faptului că cei mai mulți angajați din administrația publică locală sunt la vârsta pensionării, iar tinerii specialiști evită să se angajeze în domeniul public din cauza salariilor mici și nenumăratelor atribuții.

„În urma adoptării în 2018 a Legii 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, cei mai obijduiți angajați au rămas funcționarii din APL. Dacă e să facem o comparație cu salariul altor angajați din localitate, de exemplu, cu cei care activează în cadrul instituției preșcolare, observăm că salariul unui contabil din APL este cam același ca și cel al unui ajutor de educator. În aceste condiții mulți se întreabă care ar fi motivația funcționarilor cu studii superioare și cu stagiu de muncă să lucreze având o asemenea remunerare și atâtea responsabilități? Evident că tinerii nu se vor regăsi în APL, iar unii colegi mi-au spus că ar prefera să lucreze în calitate de ajutor de educator .”

Totodată. Maria Galiț a declarat că o parte dintre angajații primăriei comunei Sărata Veche mai au câțiva ani până la vârsta de pensionare și din acest motiv nu pleacă, iar tinerii angajați fie au anumite probleme de sănătate și nu pot să plece din localitate, fie au copii minori și încă nu au decis să plece. „Unica soluție pe care o vedem la moment este să ni se permită să alocăm din bugetele proprii anumite resurse pentru motivarea angajaților noștri.”

Primarul consideră că vorbim în zadar despre autonomia locală atât timp cât angajații APL nu pot fi remunerați la justă valoare. „Toate prevederile Foii de parcurs semnate de Guvernul Republicii Moldova și Consiliul Europei trebuie respectate, inclusive cele privind remunerarea angajaților din APL. Despre aceasta s-a discutat și la sesiunea Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei de la Strasbourg. Ne temem că mâine-poimâine vom rămâne fără angajați. Cu așa volum de lucru oamenii nu mai vor să activeze și pleacă în momentul în care ajung la vârsta pensionării, iar specialiști de o asemenea calitate nu mai găsești în localitățile noastre rurale.”

Maria Galiț este de părere că activitățile de la nivel local sunt extrem de importante pentru dezvoltarea statului. „Unii afirmă că reducerea numărului de primării ar soluționa problema salarizării, dar înainte de toate trebuie să creăm niște servicii accesibile pentru toți cetățenii. Altfel, reducerea numărului de primării va face ca și mai multe servicii să devină inaccesibile pentru cetățeni. De exemplu, CALM –ul a elaborat un plan foarte bine gândit al reformei administrației publice locale, la care au lucrat și experți ai Consiliului Europei și care prevede, între altele, ca orașele-centre raionale să devină municipii și să renunțăm la consiliile raionale și să facem amalgamarea voluntară a unor primării. Dacă va avea loc descentralizarea financiară vom înțelege care primării pot să-și dezvolte localitățile și care nu. Cred că de aici trebuie să începem reforma”, a concluzionat Maria Galiț.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă