Vizualizări: 2504
PAS a răspuns apelului CALM și a aderat la obiectivele descentralizării
1 Iunie 2021 — Vicepreședintele PAS, responsabilul de relația cu administrația publică locală Petru Frunze a semnat Apelul CALM, astfel formațiunea politică și-a asumat aderarea la obiectivele descentralizării și consolidării autonomiei locale.
„Pentru a realiza viziunile CALM-ului pe care, în mare parte, le împărtășim și noi, este nevoie de anumite măsuri ce urmează a fi implementate. Am studiat demersul CALM pentru că este nevoie de a identifica cele mai bune soluții, dar și resurse", a declarat Petru Frunze.
Petru Frunze și-a exprimat speranța că în următorul Parlament, cei care declară public că militează pentru descentralizare vor susține atât proiectele de legi care vor fi elaborate, dar și pe cele care așteaptă să fie votate și implementate, astfel încât autoritățile publice locale să beneficieze într-adevăr de autonomie financiară. „Mai mult decât atât, vom susține descentralizarea competențelor, pentru a oferi autorităților publice locale mai multe posibilități și resurse, ca să le fie mai simplu să implementeze proiecte, dar și să ofere servicii mai calitative și mai aproape de cetățeni."
Alte trei formațiuni politice au răspuns până acum la apelul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) de a-și asuma public angajamentul aderării la obiectivele descentralizării și autonomiei locale. La dezideratele CALM au aderat Platforma Demnitate și Adevăr; Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și Blocul electoral „Renato Usatîi" .
Alte formațiuni politice și-au manifestat disponibilitatea de a adera la aceste obiective în următoarele zile.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33