Nume
Parola
Vizualizări: 2629
Consolidarea autonomiei locale și a colaborării dintre CALM și CALRE – subiecte abordate de președintele Republicii Moldova la Strasbourg!
20 Aprilie 2021 — În cadrul vizitei oficiale la Consiliul Europei (CoE), președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu domnul Leen Verbeek, Președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii despre oportunitatea consolidării colaborării dintre CALRE și CALM, Congresul Autorităților Locale din Moldova, care întrunește majoritatea primarilor din țara noastră.

„Promovarea democrației locale în țara noastră, sporirea autonomiei financiare a comunităților locale și consolidarea capacităților primăriilor din Moldova sunt condiții esențiale pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, în cadrul întrevederii a fost transmisă Foaia de parcurs revizuită pentru democrația locală și regională din Republica Moldova. „Voi urmări ca autoritățile Republicii Moldova să realizeze prevederile acesteia – așa cum prevăd principiile de colaborare cu CALRE. Am remarcat cu satisfacție și faptul că noul Plan de Acțiuni al CoE pentru Republica Moldova prevede intervenții pentru consolidarea autonomiei locale”, a subliniat șeful statului.

În cadrul vizitei, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Jeanne Barseghian, primar al orașului Strasbourg, orașul de reședință al Consiliului Europei. Doamna primar este o cunoscută ecologistă și susținătoare a dezvoltării urbane verzi și o promotoare a implicării femeilor în politică și administrația locală.

„Am discutat și posibilitatea de a organiza schimburi de experiență între primăria orașului Strasbourg și localitățile din Republica Moldova conduse de femei, pe o platformă comună sub umbrela primăriei Strasbourg și a instituției prezidențiale din Moldova”, a afirmat Președintele Maia Sandu.

Amintim că președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat luni, 19 aprilie, o vizită oficială la Consiliul Europei (CoE), Strasbourg. Cu această ocazie, Președintele Maia Sandu a avut întrevederi cu Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, Președintele Adunării Parlamentare a CoE (APCE), Hendrik Daems, Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Robert Spano, Comisarul pentru Drepturile Omului, Dunja Mijatovic, Președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al CoE, Leendert Verbeek, Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio și Viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a CoE, Carlo Monticelli.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă