Nume
Parola
Vizualizări: 3257
Ședința Biroului Executiv al CALM: rezultate, provocări și noi priorități!
8 Aprilie 2021 — La 7 aprilie a avut loc ședința Biroului executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). În cadrul evenimentului a fost prezentată activitatea CALM din primul trimestru al anului curent. Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a vorbit despre evenimentele și instruirile organizate de CALM în această perioadă, numărul de servicii oferite membrilor, elaborarea cu susținerea Consiliului Europei a planului strategic al CALM pentru perioada 2021-2027, relațiile cu partenerii de dezvoltare etc.

De asemenea, Viorel Furdui i-a informat pe membrii biroului executiv al CALM, primari de sate, orașe și municipii, despre întrunirile în format online cu circa 800 de reprezentanți ai autorităților publice locale în cadrul cărora a fost prezentată viziunea CALM privind reforma APL. „Ideile CALM privind consolidarea autonomiei locale, descentralizarea și depolitizarea fondurilor, acordarea statutului de municipiu tuturor orașelor-reședință de raion etc, au fost împărtășite de marea majoritate a APL”, a declarat Viorel Furdui. Directorul executiv a subliniat că Congresul Autorităților Locale din Moldova este gata să prezinte acest set de măsuri și să discute cu guvernanții, partenerii de dezvoltare și toți cei interesați de consolidarea reală a autonomiei locale din Moldova. Membrii biroului executiv au aprobat viziunea CALM în domeniul reformei APL.

Coordonatorul de programe în cadrul CALM Irina Luncașu a prezentat informații despre cea de-a XVI-a Adunare Generală a NALAS (rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din sud-estul Europei), în cadrul căreia Republica Moldova și CALM vor prelua, prin rotație, președinția NALAS . La cele șase evenimente organizate de NALAS și CALM (în perioada 12-14 aprilie) vor participa circa 500 de primari și reprezentanți ai administrației locale din Turcia, România, Bulgaria, Slovenia, Croația, Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, Kosovo, Serbia Republica Moldova etc.

Alexandru Osadci, expert în domeniul relațiilor externe din cadrul CALM a făcut o prezentate a CORLEAP – o structură a Comitetului Regiunilor Uniunii Europene pentru țările din Parteneriatul Estic. Membrii biroului executiv al CALM au aprobat propunerea de preluare a copreședinției CORLEAP, dar și pentru ca primarul municipiului Edineț Constantin Cojocaru, în calitate de președinte al delegației Republicii Moldova în cadrul acestei structuri, să devină copreședinte al CORLEAP.

Directorul executiv al CALM a subliniat faptul că deținerea mandatului de președinte al NALAS și copreședinte al CARLEAP va consolida imaginea Republicii Moldova și a CALM pe arena internațională și va oferi mai multe oportunități de promovare a intereselor autorităților locale din statul nostru în cadrul structurilor Uniunii Europene.

În altă ordine de idei, membrii Biroului Executiv al CALM au condamnat acțiunile violente asupra vicepreședintelui raionului Sîngerei Tudor Tutunaru. Potrivit reprezentanților CALM, asemenea acțiuni ar trebui să fie inadmisibile într-un stat de drept.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă