Vizualizări: 2657
Președintele Maia Sandu: „Voi fi garantul independenței primarilor”. CALM a participat la ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de președinte
24 Decembrie 2020 — În cadrul evenimentului de învestire în funcția de președinte, Maia Sandu a declarat că nu va admite ca instituțiile statului să fie folosite în calitate de bâtă împotriva aleșilor locali și va fi garantul independenței primarilor.
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a fost reprezentat la ceremonia de inaugurare de către primarul municipiului Strășeni Valentina Casian, vicepreședinte al CALM.
„CALM-ul are speranța unei relații bune cu instituția Președinției, în interesul cetățenilor. Ne dorim foarte mult să ne ridicăm la înălțimea încrederii pe care ne-au acordat – o cetățenii în ziua alegerilor locale, iar pentru aceasta trebuie să existe o conlucrare între autoritățile locale și cele centrale”, a menționat Valentina Casian la finalul ceremoniei. „Ne dorim să existe respect față de aleșii locali, primarii să nu fie hărțuiți sau presați cu dosare penale, să nu fie transformați în agenți electorali iar cetățenii să fie tratați în mod egal atunci când sunt repartizate resursele financiare.”
Vicepreședintele CALM a amintit că resursele acumulate din banii tuturor contribuabililor sunt repartizate la ora actuală pe criterii politice, ceea ce este inacceptabil. „Majoritatea aleșilor locali optează pentru descentralizare și democrație locală, pentru respectarea drepturilor omului. Ne dorim să existe o relație de bună cooperare a instituției prezidențiale cu CALM deoarece interesul nostru suprem este protejarea cetățenilor și dezvoltarea localităților noastre, iar pentru aceasta avem nevoie de sprijinul principalelor instituții ale statului”, a declarat Valentina Casian.
Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM
Sursa foto: deschide.md

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2275
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33