Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 744 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 1364
Chisinau, 4 Iunie 2009 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a vizitat Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM), unde a discutat cu studenţii acestei instituţii de învăţămînt superior diverse probleme de actualitate cu care se confruntă studenţii din Republica Moldova şi oportunităţile oferite tinerilor pentru valorificarea pe deplin a capacităţilor şi cunoştinţelor obţinute, încadrarea plenară în viaţa social-politică a ţării. În discursul rostit în faţa tinerilor, Preşedintele a exprimat mulţumiri corpului profesoral şi studenţilor ULIM pentru invitaţia lansată de a vizita această instituţie, exprimîndu-şi satisfacţia în legătură cu întîlnirea de azi care oferă posibilitatea consolidării interacţiunii stabilite între autorităţile statului pe de o parte şi tineretul studios – pe de altă parte.
Vizualizări: 1689
Bucuresti, 4 Iunie 2009 — Democraţia s-a făcut auzită în Republica Moldova. Cu toate încercările disperate din ultima perioadă, comuniştii nu au reuşit să-şi impună doctrina.

Vizualizări: 3879
Chisinau, 4 Iunie 2009 — La 4 iunie 2009, la Chişinău, îşi desfăşoară lucrările Reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe ai SEECP, organizată în contextul Summit-ului Şefilor de Stat şi Guvern de la Chişinău, sub auspiciile Preşedinţiei Republicii Moldova la acest aranjament regional. La reuniune urmează să participe oficiali de nivel înalt ai Ministerelor Afacerilor Externe ale statelor participante la SEECP, reprezentanţi ai actualei Preşedinţii Cehe la Consiliul UE şi ai viitoarei Preşedinţii Suedeze, ai Comisiei Europene, precum şi Secretarul General al Consiliului Regional de Cooperare (CRC).
Vizualizări: 1638
Chisinau, 3 Iunie 2009 — Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul-90” salută neparticiparea partidelor de opoziţie la alegerea şefului statului propus de către comunişti, astfel confirmînd atitudinea principială faţă de fraudarea alegerilor parlamentare şi faţă de incapacitatea comuniştilor de a acţiona în spiritul dialogului şi consensului. Asociaţia „Parlamentul-90” îşi reiterează convingerea că numai un legislativ ales în urma unui scrutin liber şi corect poate oferi legitimitate viitoarei guvernări şi poate readuce ţara pe făgaşul democraţiei şi integrării europene.
Vizualizări: 1246
Chisinau, 3 Iunie 2009 — Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu directorul Serviciului de Informaţii Strategice de Apărare (SIED) al Republicii Portugheze, Jorge Manuel Jacob da Silva de Carvalho, aflat în fruntea unei delegaţii în vizită în ţara noastră. În cursul întrevederii a fost trecută în revistă cooperarea Republicii Moldova şi Republicii Portugalia în domeniul asigurării securităţii regionale şi europene, fiind accentuat interesul reciproc pentru consolidarea şi extinderea colaborării bilaterale în această sferă.
Vizualizări: 1610
Chisinau, 3 Iunie 2009 — Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul-90” constată cu îngrijorare că guvernarea comunistă continuă atacurile asupra presei libere. Recenta scoatere la concurs de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului controlat de comunişti a frecvenţelor ce aparţin postului de televiziune PRO TV Chişinău şi postului de radio „Vocea Basarabiei” constituie o prelungire a campaniei de distrugere a presei libere.
Vizualizări: 9937
Chisinau, 3 Iunie 2009 — Banca Mondială a avertizat că impactul exercitat de schimbările climaterice în regiunea Europa şi Asia Centrală* va fi mai sesizabil decât anticipat anterior, fapt datorat perpetuării unei gestionări eronate a mediului ambiant, drept testament al erei post-sovietice, precum şi condiţiei precare a majorităţii infrastructurii din Regiune, ţările fiind pregătite insuficient pentru adaptare. “Europa şi Asia Centrală suferă de un “deficit de adaptare”, situaţie ce a fost deja compromisă de perturbaţiile climaterice recente”, a afirmat Marianne Fay, director al Raportului privind Dezvoltarea Mondială 2010 al Băncii Mondiale şi autor al noului raport “Adaptarea la schimbările climaterice în Europa şi Asia Centrală”, “care în următoarele decenii doar se va agrava graţie consecinţelor dinamicii prognozate a climei”.
Vizualizări: 3905
Chisinau, 2 Iunie 2009 — O delegaţie a Ministerului Sănătăţii al Republicii Federale Germania se află într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 2-3 iunie curent, drept răspuns la vizita delegaţiei Republicii Moldova în Germania (octombrie 2008). Delegaţia germană este condusă de Secretarul de stat al Ministerului Federal al Sănătăţii din Germania, domnul Klaus Theo Schroder.
Vizualizări: 10874
Chsisinau, 2 Iunie 2009 — În perioada 1 iunie - 31 iulie 2009, operatorul de telefonie mobilă MOLDCELL desfăşoară o campanie promoţională a serviciului de monitorizare on-line prin intermediul telefonului mobil. Fincţionarea serviciului este aigurată de camera ZTE MF58, utilizând funcţia apel video a telefonului mobil.
Vizualizări: 3672
Chisinau, 2 Iunie 2009 — Ministerul Sănătăţii, în comun cu UNICEF, începe distribuirea pachetelor alimentare femeilor şi copiilor din familiile social-dezavantajate, în cadrul grantului suplimentar oferit de Banca Mondială ca răspuns la criza alimentară globală la Proiectul “Servicii de Sănătate şi Asistenţă Socială”. Acţiunea de distribuire a pachetelor a început în Orhei.