Nume
Parola
Vizualizări: 4735
Academicianul Gheorghe DUCA- membru de onoare al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei
5 Februarie 2009 — La propunerea Secţiei ştiinţe chimice a Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, Preşedintele AŞM, academicianul Gheorghe Duca a fost ales în calitate de membru de onoare al acestei instituţii. Nominalizarea a fost făcută în semn de recunoaştere a activităţii Academicianului Duca în calitate de fondator al şcolii ştiinţifice în domeniul Chimiei Ecologice, recunoscută în lume drept Şcoala lui Gheorghe Duca. Domnia sa este preocupat de acest domeniu deja de aproape 30 de ani. Aria intereselor ştiinţifice ale acad. Gh. Duca cuprinde: chimia ecologică; compuşii coordinativi cu transfer parţial al sarcinii în procesele redox; procese de autoepurare a apelor naturale; estimarea riscului chimic; educaţie ecologică. Sunt bine cunoscute investigaţiile complexe consacrate studierii cineticii proceselor fizico-chimice şi chimico-biologice ce au loc în mediul ambiant. Pe lîngă considerentele ştiinţifice, titlul a fost acordat şi în semn de înaltă apreciere a activităţii prodigioase întreprinsă de către academicianul Duca în procesul de reformare a sferei de cercetare –inovare din Republica Moldova, cît şi în semn de gratitudine pentru contribuţia la dezvoltarea cooperării tehnico-ştiinţifice între cele două comunităţi ştiinţifice. Serviciul de presa al ASM