Nume
Parola
Vizualizări: 5551
Riscuri şi provocări în imprimarea de sine stătător a documentelor primare
mun. Chisinau, 4 Februarie 2016 — Corespunzător prevederilor punctului 5 al Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 115 din 06.09.2010 (cu privire la aprobarea şi completarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factură fiscală“) - „Agenţii economici care dispun de un sistem computerizat de evidenţă primară beneficiază de dreptul imprimării de sine stătător a facturilor fiscale şi anexelor la acestea pe hîrtie specială cu însemne de protecţie pentru documentarea livrărilor sale”.

Reieşind din faptul că facturile fiscale şi anexele la acestea sunt documente contabile de strictă evidenţă - acestea necesită a fi securizate de falsificare şi, respectiv, se impune tipărirea lor pe suport de hârtie specială, ce are în componenţa sa diverse elemente de protecţie.

Totodată, este necesar de menţionat că la fabricarea hârtiei speciale, utilizate la tipărirea de sine stătător a formularelor tipizate (facturi şi anexe la acestea), acesta poate fi diferit de mostra standard, demonstrată la achiziţionare. Discrepanţele specificate pot fi cauza unor suspiciuni de falsificare a facturilor fiscale în cadrul controalelor din partea organelor de stat, care să genereze verificări adiţionale. Lipsa documentelor confirmative cu referire la corespunderea caracteristicilor hârtiei speciale cerinţelor în vigoare pentru tipărirea facturilor fiscale, cât şi lipsa colecţiei de mostre a hârtiei folosite, poate fi cauza imposibilităţii prezentării probelor justificatoare în diferite instanţe la soluţionarea litigiilor apărute şi, ca rezultat, a pierderilor financiare neargumentate.

În scopul evitării acestor dileme, agenţii economici pot apela la serviciile unui laborator de cercetări în domeniul protecţiei documentelor pentru a avea certitudinea completă privind securitatea şi calitatea hârtiei speciale deţinute.

În cadrul Î.S. „Fiscservinform” este disponibil un Laborator specializat din Moldova, acreditat conform standardului SR EN ISO/CEI 17025:2005 pentru cercetarea tehnică a documentelor. Unul din domeniile de activitate a laboratorului vizează verificarea prezenţei gradelor de protecţie, declarate de furnizorul hârtiei speciale. De asemenea, specialiştii vor oferi recomandările necesare în procesul de achiziţie a hârtiei speciale, aferente combinaţiei elementelor de protecţie a acesteia. Mostrele hârtiei speciale furnizate pentru verificare se vor păstra în arhiva laboratorului întreprinderii şi vor fi disponibile la soluţionarea diferitor situaţii litigioase.

Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică din acest domeniu, întocmite de către specialiştii Î.S. „Fiscservinform”, - pot fi utilizate de beneficiari ca probe în diferite instanţe de judecată.

Pentru orice informaţii suplimentare, Vă rugăm să ne apelaţi la numărul de telefon (022) 822-013 sau ne puteţi scrie la adresa de e-mail: fiscservinform@fsi.fisc.md