Nume
Parola
Vizualizări: 2302
UNICEF: Riscuri extreme pentru femeile însărcinate şi nou-născuţi în ţările în curs de dezvoltare
Chişinău, 16 Ianuarie 2009 — Femeile din ţările slab dezvoltate sunt de 300 de ori mai expuse riscului de a deceda în tipul naşterii sau a complicaţiilor din timpul gravidităţii, se arată în raportul Situaţia copiilor lumii dat astăzi publicităţii de către UNICEF. Un copil în ţările în curs de dezvoltare riscă de 14 ori mai mult să decedeze la naştere comparativ cu semenii lui din ţările dezvoltate. “În fiecare an, peste jumătate de million de femei, inclusiv 70,000 de tinere între 15 şi 19 ani, decedează în urma gravidităţii sau a naşterilor complicate,” a menţionat Ann M. Veneman, Directorul Executiv UNICEF, în cadrul ceremoniei de lansare a raportului, desfăşurată astăzi la Johannesburg. “Din 1990 până în prezent, 10 milioane de femei au decedat din cauza complicaţiileor survenite în urma sarcinii şi naşterii.” Atât mamele, cât şi copiii sunt vulnerabili în zilele care urmează imediat după naştere – un moment critic pentru intervenţii menite să salveze vieţi omeneşti. Printre acestea se numără vizitele medicale post-natale şi consilierea. În timp ce în multe dintre ţările în curs de dezvoltare indicatorii de supravieţuire a copiilor s-au îmbunătăţit, mortalitatea maternă continuă să reprezinte o problemă. Niger, Afganistan, Sierra Leone, Chad, Angola, Liberia, Somalia, Republica Democratică Congo, Guineea Bissau şi Mali sunt ţările cu cea mai înailtă rată a mortalităţii materne. Acestea au un nivel de natalitate ridicat şi servicii de sănătate slab dezvoltate. În Niger o femeie din 7 decedează în timpul gravidităţii sau la naştere, în Mali – una din 15. La fiecare femeie care decedează la naştere, alte 20 se aleg cu traume sau boli. În Moldova rata mortalităţii materne a scăzut de la 27 cazuri la 100.000 de naşteri în anul 2000 la 15 cazuri la 100.000 de naşteri în 2007. Acest lucru a fost posibil datorită reformei în medicina primară şi în maternităţi. UNICEF va dona în 2009 echipament perinatologic în valoare de circa 1 milion de dolari americani, sprijinind astfel Guvernul în implementarea continuă a acestor reforme. “Pentru ca să salvăm vieţile copiilor trebuie să avem grijă de sănătatea mamelor lor”, a menţionat Alexandra Yuster, Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova. “Acest lucru presupune nu doar intervenţia medicală, dar şi un mediu în care femeile sunt motivate şi în care le sunt respectate drepturile. UNICEF sprijină Guvernul moldovean în efortul de a asigura accesul femeilor şi copiilor la servicii de sănătate şi alte servicii esenţiale la ei acasă, în comunitate”. Potrivit raportului UNICEF, global, rata de supravieţuire a copiilor sub 5 ani este în creştere, pe când riscul la care sunt supuşi copiii în primele 28 de zile de viaţă este încă inacceptabil de mare. Începând cu 1990 rata mortalităţii infantile în Moldova a scăzut cu 35%, iar cea neonatală – cu 30%. Moldova ocupă locul 117 din 189 de ţări ale lumii privind rata mortalităţii copiilor cu vârtsa 0-5 ani – indicator care este cel mai des utilizat pentru a măsura bunăstarea copiilor. Moldova se situează în faţa Ucrainei, Turciei, Georgiei, Chinei şi Braziliei, dar în urma Rusiei, României, Bulgariei şi a Ţărilor Baltice. Slovenia, Spania, Luxemburg şi Suedia sunt ţările cu cele mai puţine cazuri de deces ale copiilor sub 5 ani. ### Despre UNICEF UNICEF activează în peste 150 de state şi teritorii pentru a ajuta copiilor să supravieţuiască şi să aibă o viaţă mai bună. Fiind cel mai mare distribuitor de vaccinuri în lume, UNICEF sprijină programe în domeniul sănătăţii, nutriţiei, accesului la apă potabilă şi sanitaţie, educaţie de calitate pentru toţi băieţii şi fetele, protecţia copiilor împotriva violenţei, exploatării şi a SIDA. UNICEF este finanţat în totalitate din donaţii voluntare ale persoanelor private, agenţilor privaţi, fundaţiilor şi guvernelor În atenţia instituţiilor audio-vizuale: Materiale foto şi video sunt disponibile şi pot fi accesate gratuit pe www.thenewsmarket.com/unicef Pentru mai multe informaţii, interviuri, vă rog să contactaţi: La Chişinău: Lina Botnaru, Ofiţer de Presă, UNICEF Moldova, 269 235, lbotnaru@unicef.org, La Johannesburg: Shantha Bloemen, UNICEF Africa de Sud, +27 11517-1617, sbloemen@unicef.org Yvonne Duncan, UNICEF Africa de Sud, + cell: + 27 (0) 82 561 3970 yduncan@unicef.org Brian Hansford, UNICEF, mobile ++ 1 917 605 1699, e-mail: bhansford@unicef.org La New York: Kate Donovan, UNICEF New York, Tel: ++ 212 326 7452 e-mail: kdonovan@unicef.org Christian Moen, UNICEF, New York, Tel: ++ 212 326 7516 e-mail: cmoen@unicef.org La Geneva: Veronique Taveau, UNICEF Geneva, Tel: +41 22 909 5716, vtaveau@unicef.org