Nume
Parola
Vizualizări: 2669
6000 de internauţi din Republica Moldova au ales 101 de deputaţi într-un Parlament virtual
Chişinău, 26 Decembrie 2008 — Un Parlament cu 101 „deputaţi virtuali”, unde primele cinci poziţii poziţii în clasament sunt ocupate de personalităţi mai puţin cunoscute publicului larg din Republica Moldova, iar politicieni notorii, printre care Vladimir Voronin, Dumitru Braghiş, Dumitru Diacov etc, nu au trecut „pragul electoral”. Acestea sunt principalele rezultate ale proiectului online Parlamentul virtual 2009.md. În perioada 28 noiembrie – 11 decembrie 2008, internauţii au propus în baza unui formular prestabilit 223 de candidaţi în cadrul proiectului 2009.md. Ulterior, timp de aproape două săptămâni, 6000 de vizitatori şi-au oferit votul prin sms pentru candidatul favorit. În total, au fost înregistrate 7561 de voturi prin sms. Proiectul 2009.md are mai multe surprize. Mai mulţi politicieni notorii, printre care Vladimir Voronin, Dumitru Braghiş, Dumitru Diacov etc, nu au trecut „pragul electoral”. În acelaşi timp, primele cinci poziţii în clasament sunt ocupate de personalităţi mai puţin cunoscute publicului larg din Republica Moldova. Aceste cifre demonstrează dezamăgirea electoratului online în actualii lideri politici şi predispunerea acestuia pentru schimbarea clasei politice din Republica Moldova. Amintim că proiectul online 2009.md este un exerciţiu democratic de identificare a deputaţilor demni de a fi aleşi în viitorul Parlament. Rezultatul proiectului este un Parlament ales virtual, iar lista candidaţilor neafiliaţi politic va fi oferită tuturor partidelor, în speranţa că pe listele electorale cu şanse de a trece pragul electoral se vor regăsi persoanele nominalizate. 2009.md este un produs New Media Group, companie care îşi propune să devină cea mai competitivă companie din Republica Moldova în domeniul new-media. În acest sens, NMG lansează şi dezvoltă produse new-media, care tind să fie lideri pe segmentul lor de piaţă. NMG deţine portalul de ştiri UNIMEDIA, revista pentru femei LadyClub şi agenţia de publicitate AdCenter. Cu noi informaţii referitor la acest subiect, vom reveni pe parcurs. Pentru alte detalii nu ezitaţi să ne contactaţi: Tudor Darie, director general New Media Group, 24-35-78.