Vizualizări: 1114
Investiţie în calitatea serviciilor turistice!
12 Decembrie 2008 — Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară Iaşi implementează, în parteneriat cu Organizaţia Pentru Dezvoltarea Sectorului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii – Republica Moldova şi Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară Botoşani, în perioada Septembrie 2008 – Septembrie 2009, proiectul de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului “ACTIVE LEARNING – program de training şi învăţare experienţială în turism”. Proiectul este susţinut de Uniunea Europeană Programul de Vecinătate România – Moldova 2004 – 2006.
Elementele de noutate ale acestui proiect constau în:
derularea unui studiu de tip Clientul Misterios ce are ca scop evaluarea hotelurilor, agenţiilor de turism şi a angajaţilor acestora. Clientii misteriosi, deşi se vor comporta ca un client normal, nu sunt cumparatori/ turişti obişnuiti, ei vor şti deja ce să evalueze imediat ce vor intra in hotel- agenţie de turism.
plecând de la nevoile de instruire identificate cu ajutorul Clientului Misterios, dezvoltarea unui program de instruire format din cinci module ce vor surprinde tematici din managementul relaţiilor cu clienţii. La program vor participa un grup de 150 responsabili ai relaţiilor cu clienţii, 25 de manageri si 20 de operatori de turism care vând ofertele turistice din zonă. Instruirea va fi realizată folosind metode moderne, inovatoare de educaţie a adulţilor: jocuri de rol, studii de caz, dezbateri,workshop-uri etc
dezvoltarea ofertei de servicii turistice din regiunea transfrontalieră prin promovarea şi vânzarea activă, prin intermediul operatorilor turistici, a unui pachet comun de atracţii turistice din zona Iaşi-Vaslui-Galaţi-Moldova;
Un alt element extrem de important şi de noutate al proiectului este înfiinţarea Grupului de Iniţiativă pentru Dezvoltarea Turismului Transfrontalier.
Demarat în septembrie 2008, proiectul constă câteva etape importante: promovarea proiectului la nivel local, regional şi transfrontalier prin intermediul presei locale şi regionale din Romania şi Republica Moldova în decembrie `08, cercetarea primară şi mistery client pentru identificarea grupului ţintă care va participa la programul de training şi selecţia participanţilor la sesiunile de training în decembrie `08-ianuarie `09, implementarea programului de training februarie-mai `09, susţinerea unui workshop pentru turism iunie `09, înfiinţarea grupului de iniţiativă pentru dezvoltarea turismului frontalier iunie-iulie `09, crearea unui web site al Centrului Transfrontalier de Formare, Consultanţă şi promovare în Turism în iunie `09.
Bugetul total al proiectului este de 246.140 Euro, din care 219.059 Euro (89%), reprezentând finaţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene şi 27.081 euro (11%)Euro, reprezentând, contribuţie proprie a FNDC Iaşi.
Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară Iaşi s-a implicat alături de Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară Botoşani în implementarea unor programe similare în judeţul Botoşani şi regiunea Ivano – Frankivsk Ucraina.
Pentru detalii şi informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la:
Tel/Fax: 0232-310020, http://www.fndc.ro
Daniela Răileanu, Manager proiect; dana.raileanu@gmail.com
Claudiu Lazăr, Asistent proiect: claudiu.lazar@gmail.com
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33