Nume
Parola
Vizualizări: 3299
Reprezentanţii Corporaţiei Provocările Mileniului (CPM) din SUA vor efectua o vizită oficială în Republica Moldova
13 Noiembrie 2008 — O misiune a Corporaţiei Provocările Mileniului (CPM) din SUA, condusă de John Hewko, vicepreşedinte al acesteia responsabil de Departamentul pentru elaborarea programelor Compact, va vizita Republica Moldova în perioada 13-21 noiembrie curent. Scopul principal al vizitei este semnarea cu Guvernul Republicii Moldova a unui Memorandum de Înţelegere privind acordarea unui grant, destinat realizării studiilor tehnice, de mediu şi sociale pentru proiectele investiţionale ale Programului Compact. Misiunea CPM are preconizate întîlniri cu Prim-ministrul Republicii Moldova Zinaida Grecianîi, ministrul Finanţelor Mariana Durleşteanu, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Anatolie Gorodenco, cu reprezentanţii Băncii Mondiale, BERD etc. Printre subiectele ce vor fi examinate în cadrul misiunii se numără optimizarea cadrului instituţional pentru asigurarea funcţionării durabile a sistemelor de irigare, efectuarea unui sondaj al producătorilor agricoli în scopul evaluării potenţialului de irigare şi a potenţialilor beneficiari ai proiectului, stabilirea criteriilor de selectare a sistemelor de irigare pentru care se vor efectua studii de fezabilitate. Reprezentanţii CPM vor participa, de asemenea, la şedinţa Grupului consultativ al proiectului „Tranziţia la agricultura performantă” pentru a discuta şi definitiva aspectele tehnice şi instituţionale la reabilitarea sistemelor de irigare. Programul „Provocările Mileniului" a fost creat de Congresul SUA în anul 2004, la iniţiativa Preşedintelui George W. Bush. El prevede acordarea de ajutor financiar substanţial statelor cu venituri reduse pe cap de locuitor pentru dezvoltarea economică. tel.contact: 25 03 80