Vizualizări: 3474
A avut loc Reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe OCEMN
23 Octombrie 2008 — La 23 octombrie 2008, la Tirana (Republica Albania), a avut loc reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră (OCEMN). Republica Moldova a fost reprezentată la reuniune de către dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
În cadrul reuniunii au fost discutate subiecte referitoare la consolidarea eficienţei OCEMN, relaţiile cu UE şi cu Adunarea Parlamentară a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră.
De asemenea, a fost adoptat noul Manual Operaţional al Fondului de Dezvoltare a Proiectelor al OCEMN, care va lansa o perioadă nouă pentru finanţarea proiectelor în domenii economice, de comerţ şi ştiinţifice. În acelaşi timp, a fost lansat Fondul Elenic de Dezvoltare, priorităţile căruia sunt finanţarea proiectelor în domeniul transportului, comerţului şi ecologiei.
Republica Moldova a semnat Acordurile privind facilitarea regimului de vize pentru şoferii profesionişti şi pentru oamenii de afaceri ai statelor membre ale OCEMN.
În cadrul şedinţei, delegaţia Republicii Moldova a exprimat poziţia ţării noastre referitor la modalităţile de impulsionare şi eficientizare a activităţii Organizaţiei.
Dl V. Ostalep a declarat că comunităţile de afaceri din statele membre ale OCEMN trebuie să simtă rezultatele concrete ale activităţilor Organizaţiei.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33