Vizualizări: 3252
Încălcări grave la Primăria comunei Ciolacu Nou
13 Martie 2010 — Ca rezultat al adresărilor locuitorilor com. Ciolacu Nou, r-nul Făleşti, Procuratura Generală a efectuat, cu ieşire la faţa locului, un control la primăria acestei localităţi, stabilind abateri grave de la prevederile legale în activitatea persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul autorităţii publice locale.
Investigaţiile procuroilor s-au soldat cu pornirea a trei cauze penale pe faptul abuzului de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu de către primarul com. Ciolacu Nou, Serghei Elenciuc la gestionarea patrimoniului public, în rezultatul cărora au fost prejudiciate atît interesele publice, cît şi drepturile ocrotite de lege ale locuitorilor comunei.
Astfel, primarul Serghei Elenciuc este bănuită de procurori că, fiind persoană cu înaltă funcţie de răspundere, folosind intenţionat situaţia de serviciu în interese personale, a eliberat acte necesare pentru înregistrarea la organul cadastral a dreptului de proprietate asupra unui imobil de locuit din s. Făgădău, com. Ciolacu Nou, care constituia proprietatea deţinătorilor de cotă-parte valorică. Ca rezultat, la 21.03.2006 dreptul de proprietate a fost înregistrat după fiica acestuia, iar la 15.04.2006 acest imobil a fost vândut la preţul de 5000 dolari SUA.
De asemenea, la 04.02.2002 bănuitul, fiind concomitent şi fondator al SRL „Cenagro Impex”, contrar prevederilor Legii privind administraţia publică locală din 06.11.1998 (în vigoare până la 25.05.2003), care stipulează că vânzarea, concesionarea, închirierea şi locaţia de gestiune a bunurilor domeniului public este competenţa exclusivă a Consiliilor locale şi se face prin licitaţie publică, a semnat actul de predare-primire. În baza acestui act a fost transmisă SRL „Cenagro Impex” clădirea separată a primăriei com. Ciolacu Nou cu valoarea de 197 mii lei, în schimbul unei părţi din încăperile nelocuibile ale clădirii administrative ale agentului economic vizat cu o valoare cu mult mai mică decât prima.
Investigaţiile procurorilor au mai stabilit că, careva imobile n-au fost transmise autorităţii publice locale, iar potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile, clădirea administrativă a fostei cooperative agricole ce urma a fi transmisă primăriei, aparţine cu drept de proprietate privată SRL „Cenagro Impex”.
De asemenea, primarul Serghi Elenciuc la şedinţa Consiliului comunal Ciolacu Nou din 11.07.2003, contrar Legii învăţământului, care interzice înstrăinarea imobilelor ce aparţin instituţiilor de învăţământ, a propus înstrăinarea obiectului nefinisat „Grădiniţa de copii din s. Ciolacu Vechi”, la un preţ mai mic decât cel de bilanţ cu 141 mii lei, prezentând în acest scop procesul-verbal al şedinţei Comisiei de privatizare nr.4 din 12.05.2000, în care preţul de bilanţ al imobilului a fost diminuat cu acordul primarului de către cet. Liudmila Pivovari, fondator şi administrator a SRL „Cenagro Impex”.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2274
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1313
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33