            Vizualizări: 11458
			               
               1000 de euro pentru clasarea unui dosar penal
              11 Martie 2010 — Doi procurori din cadrul Procuraturii Glodeni au fost reţinuţi la 9 martie curent, de către ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei în comun cu Procuratura Anticorupţie. Ambii sunt bănuiţi de corupere pasivă. 
Potrivit declarantului, procurorii ar fi extorcat şi primit de la el 200 de euro pentru a clasa cauza penală pornită în privinţa acestuia pe faptul “răpirii unui minor de către rude apropiate” şi atragerea bănuitului doar la răspundere administrativă.
Banii marcaţi „mită CCCEC” au fost transmişi unuia dintre procurori într-o cutie de medicamente prin intermediul unui farmacist veterinar.
Operaţiunea de reţinere a avut loc în biroul procurorilor, cei 200 de euro fiind depistaţi în cutia menţionată.
Declarantul susţine că anterior a mai transmis celor doi procurori 800 de euro pentru soluţionarea favorabilă a dosarului.
În prezent Procuratrura Anticorupţie instrumentează cauza penală pornită pe faptul coruperii pasive, infracţiune prevăzută de articolul 324 Cod penal.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă de la 7 la 15 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 20 000 la 60 000, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Procurorii sunt cercetaţi în stare de libertate.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

                    Autor: Administrator                    
                    Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
                 
              Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2416
- Afaceri 809
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 16
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1670
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 751
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1352
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33